A doua ciocnire violentă între doi jucători de la FCSB. Panțîru stă de aproape doi ani
articol scris de Digi Sport13.12.2022, 10:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Andrea Compagno (26 de ani) și Darius Olaru (24 de ani) au fost protagoniștii unui moment extrem de dur, în debutul partidei Chindia - FCSB 0-2, care s-a soldat cu o accidentare ”horror” a ambilor.
A doua ciocnire violentă între doi jucători de la FCSB. Panțîru stă de aproape doi ani
Nu este pentru prima dată când la FCSB se produce o astfel de ciocnire violentă. În aprilie 2021, Ionuț Panțîru (26 de ani) era accidentat grav de către colegul său de echipă Adrian Șut (23 de ani), în timpul partidei FCSB - Sepsi 1-2, disputată la 21 aprilie 2021.
Panțîru a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului, după o alunecare a lui Adrian Șut, coechipierul său, care a încercat să intre în posesia balonului.
Galerie Foto
De atunci, Panțîru a trecut prin trei operații și nu a mai jucat deloc pentru roș-albaștri. A avut nevoie de un implant de cartilaj pentru a mai putea juca fotbal în continuare. Și încă revenirea nu a avut loc.
A avut câteva tentative de a reveni la antrenamente, dar de fiecare dată problemele sale au recidivat. Între timp a trecut un sezon și jumătate în care fundașul stânga nu a mai bifat nicio prezență în lotul vicecampioanei României.
La mai puțin de doi ani de la acea nefericită fază, la FCSB s-a mai întâmplat o fază în care doi colegi s-au ciocnit violent. De data asta, Compagno și Olaru s-au lovit cap în cap, undeva la mijlocul terenului, în minutul doi al partidei de la Ploiești.
În cazul lui Compagno și Olaru accidentările nu sunt așa de grave, precum la Panțîru, dar ambii au șanse destul de mici de a mai juca în acest an, când pe FCSB o mai așteaptă două dueluri de foc, cu CFR Cluj, joi, 15 decembrie 2022, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1 (restanța din etapa 9) și meciul de luni, din etapa 21, cu FC Botoșani, 19 decembrie 2022, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Panțîru, mesaj pentru Șut: ”’Băi, gata! Nu mai spune nimic, nu îmi mai da mesaje!”
Deși doctorii i-au recomandat să termine cu cariera profesionistă, mai ales că i-a sărit cartilajul genunchiului, Panțîru a strâns din dinți și a forțat revenirea pe terenul de joc.
În ianuarie 2022, Panțîru a spus într-un interviu pentru FCSB TV că nu îi poartă pică lui Șut, ba, din contră, cei doi au o relație foarte bună chiar și în afara terenului.
”A fost o perioadă foarte grea, nu mă așteptam să fie atât de greu. Psihic, mă simt foarte încărcat. Nu am avut niciun fel de operație până acum sau accidentare. Sper să trec cât mai repede de ea și să revin cât mai repede pe teren pentru că îmi e dor să fiu alături de băieți și să pun osul la treabă.
Mă simt mai bine. Mai am de muncit, nu știu exact cât timp, dar sper să fie cât mai repede. Am trecut prin antrenamente foarte grele zilnic. Nu știu exact când voi reveni.
Nu am simțit că e grav când m-a lovit. Am crezut că e lovitură oarbă. Am încercat să continui, am mai stat trei minute, dar, la un moment dat, am simțit că nu mai pot să alerg. Nu am simțit o lovitură atât de puternic să cred că e atât de grav.
După ce am primit vestea, am început să plâng, am plâns 10 minute încontinuu. Asta e viața, trebuie să trecem peste orice.
Nu pot să spun că a fost mai dureros, dar a fost ciudat. Amândoi am încercat să recuperăm balonul și așa a fost să fie. El m-a lovit. Chiar dacă mă lovea altcineva, tot trebuia să mă operez. Vorbim mereu, avem o relație bună și în afara terenului
La un moment dat și-a cerut atât de multe scuze încât i-am spus ’Băi, gata! Nu mai spune nimic, nu îmi mai da mesaje! Am înțeles, îți pare rău. Asta este, trebuie să trecem peste. Se întâmplă, așa e la fotbal’”, a declarat Panțîru la începutul anului.
VIDEO cu ciocnirea violentă dintre Compagno și Olaru
Etichete: ionut pantiru , darius olaru , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții