A devenit Octavian Popescu un fotbalist indispensabil pentru FCSB? Răspunsul lui Toni Petrea
articol scris de Digi Sport13.02.2021, 18:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Octavian Popescu (18 ani) a reușit în ultimele luni să-și câștige un loc de titular la FCSB.
Toni Petrea a vorbit despre acest aspect, dar a explicat și ce obiective are el la gruparea roș-albaștrilor.
Chestionat dacă tânărul fotbalist de 18 ani, monitorizat de Juventus, a devenit indispensabil pentru FCSB, Petrea a replicat:
Ce a spus Toni Petrea când a fost întrebat dacă Octavian Popescu a ajuns atât de important pentru FCSB
”Este un jucător tânăr, valoros, mai avem și alți jucători valoroși, dar ceea ce mă preocupă pe mine este grupul, echipa în ansamblu și nu neapărat un jucător anume.
Bineînțeles, la ce calități au pot decide anumite situații din joc care pot duce la câștigarea unui meci. Dar, mă preocupă grupul și echipa în primul rând”, a spus Petrea, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Hermannstadt, care se va juca duminică, de la ora 19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Cum poate ajunge Octavian Popescu la nivelul lui Mbappe! ”Trebuie să asculte de cineva!”
Mijlocașul celor de la FCSB, de pe urma căruia Gigi Becali speră să obțină o sumă impresionantă, este lăudat de mulți oameni din fotbalul românesc.
Și Gabi Balint a vorbit în termeni laudativi la adresa tânărului jucător, despre care a spus ce trebuie să facă pentru a ajunge la un nivel superior de performanță.
”Calitățile principale ale unui fotbalist sunt viteza și explozia. Fizic, trebuie să fii rapid, apoi să gândești repede. Poate gândirea e înainte, gândirea rapidă înainte să vină mingea la ține, să ai fazele în cap tot timpul.
Când a venit mingea, să nu pierzi timpul, să știi poziția ta, a adversarului, a coechipierului.
Băiatul asta are, se vede. Apoi, vine partea tehnică. Dacă dai pasă în pământ, prea tare, moale.... nu e bine. Aici e vorba de tehnică. Am văzut că se descurcă și cu stângul foarte bine. Băiatul are potențial, tehnică o înveți.
Dacă faci o oră cu mingea, în două luni o să faci lucruri și mai bune”, a spus Balint, la Digi Sport.
- Hermannstadt - FCSB, din etapa a 23-a a Ligii 1, se va juca duminică, 14 februarie 2021, de la 19:45, la Mediaș, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Meciul va putea fi urmărit și de pe site, EXCLUSIV de către abonații RCS-RDS, dar și în format LIVE VIDEO&TEXT.
Cum poate ajunge Octavian Popescu la nivelul lui Mbappe: ”Viteza și explozia nu se pot învăța!”
Fostul mare atacant, care a spus acum că ar fi putut avea o carieră și mai impunătoare dacă avea mintea de acum, îi dă un sfat nu numai lui Popescu, dar și celor din familia lui.
”E ca la circ, se învață tehnica, exersezi. Dar viteza, explozia nu se pot învăța. Pe astea le ai sau nu. Hagi era cu un cap peste toți jucătorii, făcea la 15 ani lucruri pe care nu credeam că le poate face cineva.
Uite, Mbappe la fel: explozie, viteză, tot. Are calități dezvoltate la maximum. Trebuie ca Popescu să asculte de cineva.
Eu, dacă aveam mintea de acum când jucăm fotbal, eram de 4-5 ori mai bun. Acum, văd totul altfel, știu unde am greșit, ce am făcut", a mai spus fostul fotbalist”, a mai spus Balint, la Digi Sport.
Etichete: octavian popescu , transferuri fcsb , anton petrea , hermannstadt - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții