”A descoperit mersul pe jos!”. Eugen Neagoe, atac și ironii către arbitru, după 0-1 cu Argeș: ”Ăsta e Antonie, plin de el”
articol scris de Digi Sport24.04.2021, 20:09
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Astra a fost învinsă de FC Argeș cu 0-1, meci la finalul căruia Eugen Neagoe a răbufnit la adresa arbitrajului.
Antrenorul formației din Giurgiu, eliminat în partea a doua a jocului, a acuzat maniera de arbitraj a centralului Andrei Antonie, pe care l-a ironizat și l-a acuzat că nu a acordat Astrei o lovitură liberă în prelungiri, după un duel în urma căruia Yann Boe-Kane a ieșit ”plin de sânge”.
VIDEO cu rezumatul meciului Astra - FC Argeș 0-1:
Eugen Neagoe, ironii și acuze către arbitru după Astra - FC Argeș
Mai mult, Eugen Neagoe susține că același arbitru, Andrei Antonie, i-a dezavantaj pe giurgiuveni și în precedentul joc cu FC Argeș, câștigat de piteșteni cu 2-0 în februarie.
”Ce mai contează dacă e drept sau nedrept? Ăsta e rezultatul. Ce mai contează, la fotbal ratezi, dai în bară și poți pierde jocul. În februarie, am jucat tot cu FC Argeș aici, același arbitru, la un contact după care Graovac a ieșit cu nasu spart, domnul arbitru se interesa doar de jucătorul Argeșului.
Același scenariu și azi, a fost henț la 0-0 în careul lor. În minutul 92 i-a spart arcada unui jucător de-ai mei, la marginea careului, trebuia să dea fault. Iarăși, Boe-Kane a ieșit plin de sânge, n-a dat fault.
Arbitrii sunt și ei oameni, nu știu dacă e coincidență. E același arbitru, e același scenariu, adversarii au jucat foarte dur. I-am zis arbitrului din primul minut, mi-a zis că lasă jocul”, a declarat Eugen Neagoe.
Antrenorul Astrei a explicat și motivul pentru care Andrei Antonie l-a trimis în tribună, Eugen Neagoe susținând că nu l-a jignit în niciun moment pe arbitrul central.
”Am ajuns în tribună că așa a vrut el. El este inventatorul, a descoperit mersul pe jos. Ăsta e domnul Antonie, arogant, plin de el. Nu l-am înjurat, nu l-am jignit. I-am zis doar 'bravo, ți-ai făcut datoria, ai arbitrat foarte bine'. Și mi-a dat roșu. Putea să vină să-mi spună ceva, orice, că eu nu l-am jignit. Dacă l-aș fi jignit, era normal să mă dea afară. L-am întrebat dacă l-am înjurat, dacă i-am vorbit urât.
Asta este, putem să comentăm în fața domnului Antonie? Dacă a descoperit mersul pe jos, el e inventatorul. Eu sunt un simplu muritor, muncesc, dar măcar o fac cu onestitate. Pe el nu-l întreabă nimeni nimic, i-a spart fața ăluia și n-a dat nimic”, a transmis Eugen Neagoe.
În urma înfrângerii cu FC Argeș, Astra Giurgiu este pe locul 10 în Liga 1, cu 23 de puncte, o lungime și o poziție în spatele piteștenilor.
Etichete: arbitraj liga 1 , eugen neagoe , andrei antonie , astra giurgiu - fc argeș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții