A bătut palma cu o echipă din SuperLigă, dar de 8 luni e ”dat dispărut”
articol scris de Digi Sport29.05.2024, 14:40
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
În septembrie 2023, Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, anunța că s-a înțeles cu Hervin Ongenda (28 de ani), iar fotbalistul francez era așteptat înapoi la gruparea moldoveană.
Hervin Ongenda, liber de contract după despărțirea de Rapid
Totuși, mutarea nu s-a mai realizat. Ongenda nu a mai răspuns la telefon, iar Iftime l-a ”dat dispărut”. În ultimele 8 luni, fostul jucător de la PSG a rămas liber de contract și nu există multe date despre el. În urmă cu două zile, în Turcia a apărut zvonul potrivit căruia ar fi în vizorul lui Galatasaray, însă e greu de crezut că un astfel de transfer s-ar putea concretiza.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Hervin Ongenda, conform Transfermarkt.
”Nu mai dăm de el și nu îl înțeleg deloc. Negociasem cu el la salariu, bătusem palma la tot, dar apoi nu ne-a mai răspuns la telefon. Dacă vrea să mai vină la Botoșani, atunci să mă caute. Nu o să îl mai sun”, a spus Valeriu Iftime anul trecut.
Ongenda a început fotbalul la PSG și se anunța o mare speranță a fotbalului francez. A adunat 16 jocuri la prima echipă a campioanei din Ligue 1, apoi a urmat declinul. După un împrumut la Bastia, Hervin Ongenda a fost cedat definitiv la Zwolle, în schimbul a 300 de mii de euro.
A petrecut doar 6 luni în Olanda, după care a fost pus pe liber. A semnat cu Real Murcia și, după 5 luni, în iulie 2018 a ajuns la Botoșani. A impresionat în SuperLigă și s-a transferat la Chievo, în Serie A. A revenit la trupa din Moldova, după care a plecat în Cipru, la Apollon Limassol.
În februarie 2023 a ajuns la Rapid, dar la finalul sezonului 2022/2023 și-a încheiat înțelegerea cu formația din Giulești, iar de atunci e liber de contract.
Etichete: hervin ongenda , ongenda botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții