A auzit ce transferuri vrea să facă Gigi Becali și a dat verdictul: ”Nu știu dacă poate să-i ia locul”
articol scris de Digi Sport30.04.2024, 18:08
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a cucerit matematic titlul de campioană a României, iar acum Gigi Becali pregătește campania de transferuri pentru sezonul viitor.
Patronul roș-albaștrilor a anunțat chiar după victoria cu Farul, scor 2-1, că vrea să facă șapte sau opt transferuri, iar trei dintre jucătorii doriți joacă în SuperLigă.
Raul Rusescu consideră că FCSB trebuie să facă foarte repede transferuri în vară
Raul Rusescu, fostul atacant al celor de la FCSB, a declarat că nu crede că Becali va face chiar opt transferuri în vară, dar a subliniat că aceste mutări trebuie făcute cât mai repede.
De asemenea, Rusescu consideră că Malcom Edjouma, care va reveni din împrumutul de la Bari, nu va putea să îi ia locul lui Lixandru, care a devenit punct fix în primul 11 al FCSB-ului.
”Nu știu dacă vor fi 7-8 jucători. FCSB trebuie să facă devreme transferurile. E o pauză scurtă și e necesar să aibă lotul complet la timp, pentru a pregăti primul tur preliminar, care e cel mai important meci al verii.
Edjouma nu știu dacă poate să-i ia locul lui Lixandru. Îmi place foarte mult Lixandru, iar atacant nu cred că-l bagă pe Edjouma (n.r. - râde)”, spune Rusescu.
Am mai spus-o, Ovidiu Popescu ar trebui păstrat în lot, a jucat foarte bine fundaș stânga împotriva Farului”, a spus Raul Rusescu, potrivit gsp.ro.
- FCSB va juca meciul tur din primul tur preliminar UCL pe 9/10 iulie, iar returul pe 16/17 iulie.
Pe cine poate întâlni FCSB în preliminariile Champions League
Față de acum 10 ani, FCSB nu mai are un coeficient european grozav, doar 10.500 de puncte, astfel că, în vară, va fi, aproape sigur, cap de serie doar în primul tur preliminar.
Datorită statutului de cap de serie în primul tur preliminar, pe care îl va avea în mod cert, FCSB va fi clar favorită. Printre posibilii adversari se numără:
- FK Panevezys (Lituania)
- Ordabasy (Kazahstan)
- Vikingur (Islanda)
- AC Virtus (San Marino)
- UE Santa Coloma / Inter Escaldes / FC Santa Coloma / Atletic Escaldes (campioana Andorrei)
- Noah / Pyunik / Ararat-Armenia (campioana Armeniei)
- Petrocub / Sheriff / Zimbru (campioana Moldovei, doar dacă nu câștigă Sheriff, care ar fi în urna capilor de serie)
Din turul doi, situația se schimbă, pentru că FCSB va fi aproape sigur în urna non-favoritelor, astfel că ar putea da peste una dintre:
- Ferencvaros (Ungaria)
- Qarabag (Azerbaidjan)
- Slovan Bratislava (Slovacia)
- Bodo/Glimt (Norvegia)
- Sparta / Slavia Praga (campioana Cehiei)
Pe listă mai pot apărea campioana Greciei, unde pentru titlu se luptă AEK, Panathinaikos, PAOK și Olympiakos, a Danemarcei, Brondby, Midtjylland sau Nordsjaelland, sau a Croației, Rijeka ori Dinamo Zagreb. Depinde de cine va câștiga campionatul, pentru că, în funcție de coeficientul de club, campioanele din respectivele țării pot ajunge fie în urna capilor de serie, fie în cea a non-favoritelor.
Pentru turul trei preliminar, tragerea la sorți va avea loc odată cu cea pentru turul doi, astfel că, dacă va câștiga dubla din turul doi preliminar, FCSB va prelua coeficientul echipei pe care a învins-o și poate ajunge în urna capilor de serie!
Dacă nu va fi cap de serie, posibilii adversari sunt cei din lista echipelor pe care le-ar putea întâlni în turul doi, pentru că nu există formații care intră direct în turul trei preliminar.
Însă, dacă va ajunge în urna capilor de serie, printre posibilii adversari s-ar număra :
- APOEL / AEK Larnaca (campioana Ciprului)
- AEK Atena / Panathinaikos (dacă una dintre ele câștigă campionatul în Grecia. PAOK și Olympiakos ar fi în urna capilor de serie)
- HJK Helsinki
- Jaggielonia / Slask / Lech (campioana Poloniei)
- Flora Tallin
În play-off, pe lângă echipele calificate din turul trei preliminar, apar ca posibili adversari pentru campioana României:
- Galatasaray / Fenerbahce (campioana Turciei)
- Young Boys Berna / Lugano / Servette (campioana Elveției)
- Șahtior / Dinamo Kiev / Kryvbas (campioana Ucrainei)
- Steaua Roșie Belgrad / Partizan (campioana Serbiei)
O variantă accesibilă și una ”horror” pentru FCSB, în preliminariile UEFA Champions League
Varianta accesibilă:
- Turul 1: AC Virtus (San Marino)
- Turul 2: Slovan Bratislava (Slovacia)
- Turul 3: APOEL (Cipru)
- Play-off: Ferencvaros (Ungaria)
Varianta ”horror”:
- Turul 1: Ordabasy (Kazahstan)
- Turul 2: Qarabag (Azerbaidjan)
- Turul 3: Slavia Praga (Cehia)
- Play-off: Galatasaray (Turcia)
Etichete: transferuri , raul rusescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții