5 pentru play-off! Ce program le-a făcut Rednic nou-veniților + amicalul stabilit de Dinamo
13.11.2018, 13:01SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Dinamo - FCSB 1-1 | Mircea Rednic (56 de ani) a spus, la finalul derby-ului disputat duminică 11 noiembrie 2018, că dacă ar fi avut un atacant de calitate ar fi câștigat duelul cu rivalii de-o viață. Mai mult, ”Puriul” susține că roș-albii vor prinde play-off-ul, așa că în aceste zile a reușit să-și aducă 5 jucători după cum a vrut el.
Acum, odată ce transferurile s-au parafat, Mircea Rednic a trecut la etapa a doua, astfel că le-a instaurat achizițiilor un program cazon. Așadar, Naser Aliji, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke, Gregory Tade și Matia Montini, ultimul care mai trebuie să semneze, au misiunea de a trage din greu pentru a ajunge la parametrii fizici corespunzători cât mai repede cu putință. Spre deosebire de restul jucătorilor, care au primit liber până miercuri, cei cinci s-au antrenat și se vor antrena zilnic la Săftica, după cum susține doardinamo.ro
În plus, Mircea Rednic a mai cerut și a primit un amical în care să-i vadă la lucru pe nou-veniți. Astfel. Dinamo va disputa vineri un amical cu Concordia Chiajna, echipa antrenată de către Dorinel Munteanu. Dintre aceștia, Zenke este singurul care se prezintă mai bine, el fiind și introdus în repriza a doua a marelui derby cu FCSB.
"Nu are cum!" Gigi Becali e convins că Rednic nu poate duce Dinamo în play-off
Achizițiile pe care Mircea Rednic le-a făcut la Dinamo nu-l sperie deloc pe Gigi Becali. Finanțatorul FCSB nu crede că roș-albii mai pot salva sezonul printr-o calificare în play-off. "Dinamo, părerea mea, îmi dau și eu cu părerea. Eu zic că e cam imposibil să ajungă Dinamo în play-off. Nu are cum, e la 3 puncte, dar e de două echipe. Are două echipe în față. Mai bine era la 5 puncte, dar de una singură. Să elimine două echipe e cam imposibil, e părerea mea", a spus Gigi Becali la Pro X.
FOTO Gregory Tade a semnat cu Dinamo
Gregory Tade este cel de-al patrulea transfer al lui Mircea Rednic la Dinamo, după Naser Aliji, Rachid Ait-Atmane și Simon Zenke. Montini mai este pe listă, dar este o chestiune de timp până când va parafa și el contractul cu gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
Etichete: dinamo , mircea rednic , transferuri dinamo , achizitii dinamo , gregory tade , video dinamo fcsb 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții