Video 20 de ani de la dispariția lui Cătălin Hîldan. Dinamoviștii i-au adus un omagiu, Contra a avut un discurs emoționant
articol scris de Digi Sport05.10.2020, 11:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Astăzi se împlinesc 20 de ani de de la dispariția lui Cătălin Hîldan, cel considerat de fanii dinamoviști "Unicul Căpitan".
Jucătorii și conducătorii clubului Dinamo au fost prezenți la mormântul lui Cătălin Hîldan, în Brănești, unde au depus o coroană de flori.
VIDEO Dinamoviștii au mers la mormântul lui Cătălin Hîldan
Cosmin Contra a vorbit despre Cătălin Hîldan: "Nu știu când au trecut 20 de ani, parcă ieri luptam împreună pentru culorile astea. Am fi vrut să-i dedicăm victoria după acest derby, din păcate nu s-a putut. Am amintiri plăcute cu el, din păcate ne-a părăsit prea devreme.
Sper ca străinii să-și dea seama de importanța pe care a avut-o Cătălin Hîldan în ceea ce înseamnă coeziunea dintre suporteri și echipă. Sper ca pe viitor să se gândească și mai mult pe teren, pentru Cătălin Hîldan. Sunt sigur că se bucură de acolo de sus pentru fiecare victorie a noastră", a spus Cosmin Contra, în cimitirul din Brănești.
Cătălin Hîldan a murit pe 5 octombrie 2000, într-un meci amical
Cătălin Hîldan s-a stins pe 5 octombrie 2000, în timpul unui meci amical disputat de Dinamo la Oltenița. "Unicul Căpitan" a murit pe teren, iar acel moment a marcat definitiv întreaga suflare a fotbalului românesc și, implicit, pe cea a ”câinilor”. De atunci, data de 5 octombrie este una extrem de tristă pentru dinamoviști.
După decesul lui Cătălin Hîldan din 5 octombrie 2000, clubul Dinamo a retras tricoul cu numărul 11. Hîldan a jucat toată cariera la Dinamo, cu excepţie sezonului 1995-1996, când a fost împrumutat la Oţelul Târgovişte. A jucat opt meciuri şi a marcat un gol pentru naţionala României.
Etichete: catalin hildan , cosmin contra , jucatori dinamo , catalin hildan dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții