Zinedine Zidane a luat decizia în cazul transferului lui Neymar! Primul ”cutremur” pe ”Santiago Bernabeu”
14.03.2019, 18:57Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Zinedine Zidane nu îl vrea pe Neymar la Real Madrid. Anunțul a fost făcut de spaniolii de la As, care susțin că ”obsesia” pe care Florentino Perez a avut-o pentru aducerea brazilianului de 27 de ani a dus la plecarea tehnicianului francez, la finalul stagiunii trecute.
Acum, lucrurile s-au schimbat. Perez a fost refuzat de PSG în vara lui 2018, iar Zizou este cel care are ”puteri depline” pe Santiago Bernabeu, una dintre condițiile puse pentru revenirea la campioana Europei. Rămâne de văzut cum îi va pica lui Perez acest lucru și dacă nu cumva vom asista la un prim ”cutremur” între cei doi.
Zidane este mulțumit de fotbalistul Neymar, dar e sigur că suma pe care Real Madrid ar cheltuit-o pentru sud-american (în jur de 250 de milioane de euro) ar putea fi investită mult mai profitabil.
Neymar și-ar dori transferul la Real Madrid
Din momentul în care a plecat la PSG, în vara lui 2017, Neymar și-a dorit o mutare la Madrid. Presa iberică a anunțat că în toamna lui 2018, între cele două părți, a avut loc și o întâlnire secretă.
"Este o variantă pe care o va discuta cu întreaga familie. Nu știu ce va alege, dar îi urez mult noroc indiferent unde va juca", spunea Arthur, jucătorul Barcelonei, miercuri.
Florentino Perez a vorbit, mai în glumă, mai în serios despre posibilitatea ca unul dintre Mbappe și Neymar să ajungă la Madrid.
”Zidane este francez precum Mbappe. Poate face ceva”, a zis Florentino Perez, cu zâmbetul pe buze. Apoi, președintele lui Real Madrid a fost întrebat pe cine ar prefera între Mbappe și Neymar, iar răspunsul le dă speranțe fanilor: ”pe amândoi”, a spus Perez.
Etichete: real madrid , neymar , zinedine zidane , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții