Zidane, declarație care-i va enerva pe toți marii atacanți francezi
articol scris de Digi Sport16.12.2020, 09:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zinedine Zidane, antrenorul echipei Real Madrid, a mai făcut o declarație care arată cât de mult îl apreciază pe Karim Benzema, atacantul grupării "Blanco".
Vârful francez a marcat două goluri în victoria echipei sale, aseară, într-un meci din Primera Division, 3-1 pe teren propriu cu Athletic Bilbao, iar jurnaliștii spanioli l-au chestionat pe Zizou în privința lui Benzema. Zidane este omul care a insistat în dese rânduri câ Benzema n-ar trebui să lipsească din naționala Franței, însă slecționerul Didier Deschamps, fost coleg cu Zizou la titlul mondial din 1998 și la cel european din 2000, îl ignoră total pe starul de la Real Madrid.
Zidane susține că Benzema e cel mai valoros atacant francez din toate timpurile
La conferința de presă ce a urmat partidei cu Bilbao, Zidane a fost întrebat dacă îl consideră pe Benzema cel mai valoros atacant din istoria fotbalului francez, iar antrenorul n-a stat prea mult pe gânduri.
"Pentru mine, da! Vedeți ce face pe teren, ce reușește, e la un club precum Real Madrid de foarte mult timp! Ceea ce izbutește vorbește de la sine despre valoarea sa! Pentru mine, el e cel mai bun, e foarte clar asta!", a răspuns fostul mare fotbalist.
"E un jucător complet acum. Nu e un număr 9 clasic, nu se gândește doar la goluri și asta îmi place la el! Îi place să intre în combinații și participă la faza de construcție, dar totodată marchează, exact ce are nevoie o echipă în fotbalul de azi! Despre asta e vorba la Karim Benzema", a mai spus Zidane.
Karim Benzema (32 de ani) nu mai joacă în naționala Franței din 2015, după ce a fost implicat într-un scandal cu Mathieu Valbuena, care a ținut prima pagină a publicațiilor sportive din toată lumea. Atacantul a strâns 27 de goluri în 81 de partide pentru reprezentativa Franței.
Real Madrid - Athletic Bilbao 3-1. Bascii puteau egala în prelungiri
Madrilenii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin Toni Kroos. Deși aveau un om în plus pe teren, jucătorii lui Zidane s-au văzut egalați în minutul 52, prin fundașul Ander Capa.
Meciul "curgea" spre un 1-1, însă în minutul 74, Benzema a înscris cu capul din centrarea lui Carvajal. În prelungiri, Vesca a avut ocazia de a egala pentru Bilbao, dar Courtois a făcut minuni în poartă, iar madrilenii au plecat pe contraatac și au stabilit scorul final, 3-1, prin același Benzema.
Francezul din atacul lui Real a ajuns astfel la al șaselea gol în acest sezon. Benzema poate fi considerat "nașul" celor de la Bilbao, care a devenit "victima" sa preferată pentru că, în 22 de partide directe cu bascii, francezul are 13 goluri și 5 pase decisive.
Etichete: real madrid , karim benzema , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții