Zidane a dat vestea. Ce a spus despre Eden Hazard, care nu a mai jucat de o lună la Real Madrid
articol scris de Digi Sport29.12.2020, 21:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Eden Hazard, fotbalistul belgian al lui Real Madrid, refăcut după o accidentare, va juca în meciul de miercuri de pe terenul lui Elche, din etapa a 16-a a campionatului Spaniei, a anunţat marţi antrenorul Zinedine Zidane.
"Eden va fi acolo mâine (miercuri - n. r.). Da, ideea este ca el să joace puţin", a spus Zidane într-o conferinţă de presă.
- Meciul Elche - Real Madrid se joacă miercuri, 30 decembrie, de la ora 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Eden Hazard nu a mai jucat la Real Madrid de pe 28 noiembrie
Extrema belgiană a jucat ultima oară pe 28 noiembrie în meciul de campionat cu Alaves (1-2 acasă), în care a părăsit terenul în prima repriză după ce a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă.
Sosit în urmă cu 18 luni la Real, belgianul Hazard are puţine apariţii în tricoul echipei spaniole, din cauza accidentărilor. El a participat la încălzirea dinaintea ultimului meci de campionat, 2-0 cu Granada, însă nu a fost introdus în joc.
"A petrecut multe zile alături de echipă, aşa că dorinţa noastră este să profităm de Eden", a mai spus antrenorul francez.
Real este pe locul 2 în La Liga, cu 32 de puncte după 15 meciuri, devansată la golaveraj de Atletico Madrid, ce a disputat doar 13 meciuri. Echipa lui Zidane va încerca să prelungească miercuri seria de şase victorii consecutive în toate competiţiile.
Agerpres
Etichete: real madrid , eden hazard , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții