Xavi, egalul lui Carlo Ancelotti. Ce arată statisticile din La Liga
articol scris de Digi Sport06.02.2024, 14:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Xavi (44 de ani) și-a anunțat plecarea de la Barcelona la finalul sezonului, în timp ce Carlo Ancelotti (64 de ani) a primit o prelungire a contractului.
Antrenorul iberic a fost numit pe banca Barcelonei pe 6 noimebrie 2021, iar tehnicianul italian a ajuns pe Santiago Bernabeu pe 1 iulie 2021 pentru a doua oară în cariera sa.
Xavi și Carlo Ancelotti au cifre similare în La Liga
Dacă luăm în considerare toate partidele din mometul în care Xavi și-a făcut debutul pe banca catalanilor, până acum au fost jucate 83 de meciuri de ambele părți. Lucrul interesant este că Xavi și Carlo Ancelotti au statistici similare.
Antrenorul Barcelonei a câștigat 57 de partide, a pierdut 12 și alte 14 s-au terminat la egalitate. În același timp, Ancelotti a câștigat 56, a pierdut 12 și 15 s-au terminat la egalitate.
- Citește și: Carlo Ancelotti a vorbit despre plecarea lui Xavi de la Barcelona: ”Vreau să spun un singur lucru!”
În ceea ce privește numărul de puncte obținute în această perioadă, Xavi conduce cu 185 la 183. Real Madrid a dat 168 de goluri și a încasat 66 cu Ancelotti pe bancă, iar Barcelona a înscris de 154 de ori și a primit 63, potrivit Mundo Deportivo.
Xavi este sigur că vrea să plece de la Barcelona în vară
Xavi a susținut că și-a anunțat decizia de a pleca cu câteva luni înainte pentru ca jucătorii săi să ofere o reacție pe teren. Primul ”răspuns” din partea echipei a fost succesul în fața Osasunei.
"Ce am discutat în vestiar sunt conversații private. Decizia mea a fost pentru pentru reacția echipei. Avem nevoie de unitate.
Știam că, dacă jucătorii ar putea să dea cu 1% mai mult, o vor face. Reacția este foarte pozitivă. A fost multă tensiune!", a declarat Xavi, citat de Marca.
Etichete: real madrid , barcelona , carlo ancelotti , xavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții