Xavi a vorbit despre situația sa de la Barcelona, imediat după meciul cu Rayo Vallecano
articol scris de Digi Sport20.05.2024, 11:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Barcelona a învins-o pe Rayo Vallecano, scor 3-0, pe teren propriu, în penultima etapă din acest sezon de La Liga.
În urma acestui succes, catalanii și-au asigurat locul secund în clasament.
Dincolo de această victorie, fanii formației de pe Camp Nou au fost curioși să afle ultimele informații despre situația lui Xavi Hernandez (44 de ani) pe banca tehnică, care, în ultima săptămână, ”s-a șubrezit” considerabil.
Concret, fostul mijlocaș este aproape OUT de la Barcelona, după ce a făcut mai multe declarații în spațiul public care i-ar fi deranjat pe oficialii catalanilor.
Xavi: ”Situația este aceeași. Nu am nicio veste de dat”
La conferința de presă după acest meci, Xavi a fost întrebat despre eventuala demitere a sa de la Barcelona și a susținut că, până în acest moment, nu deține informații clare în acest sens pentru că încă nu a discutat ”față în față” cu președintele grupării blaugrana, Joan Laporta.
”Doar că mesajul este același. Dacă aș avea vreo veste de dat, v-aș da-o. Dar situația este aceeași. Îmi imaginez că dacă nu ne întâlnim acum (n.r. Xavi cu Joan Laporta), ne vom vedea mâine sau poimâine.
Mi-au dat încredere (n.r. fanii Barcelonei), pentru a câștiga astăzi. Și nu mai am nicio veste de dat. (n.r. Joan Laporta) M-a felicitat pentru victorie și asta e tot. Când nu vine la meciuri, de obicei trimite mesaje, și așa a fost”, a spus Xavi, potrivit Marca.
Xavi: ”Nu-mi place când se fluieră împotriva antrenorului sau a președintelui”
Pe parcursul partidei dintre Barcelona și Rayo Vallecano, fanii catalanilor au repetat în cor sloganul ”Xavi yes, Laporta no” împotriva lui Joan Laporta prin intermediul căruia, practic, au dat de înțeles că-l susțin pe Xavi. De asemenea, suporterii ”blaugrana” au fluierat în mai multe rânduri când a fost rostit numele președintelui Barcelonei.
Acțiunile suporterilor Barcelonei nu au fost trecute neobservate de Xavi.
”Nu-mi place când se fluieră împotriva antrenorului sau a președintelui. Sunt recunoscător fanilor pentru că întotdeauna cântă pentru mine. Sunt recunoscător și emoționat”, a mai spus fostul mijlocaș.
VIDEO cu ultimul gol marcat de Barcelona în meciul cu Rayo Vallecano
Etichete: barcelona , rayo vallecano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții