Xavi a cerut, Barcelona a executat: ofertă oficială pentru fundașul dorit de antrenorul spaniol
articol scris de Digi Sport31.07.2023, 18:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce i-a adus în această vară pe Inigo Martinez, Oriol Romeu și Ilkay Gundogan, Barcelona este gata să facă o nouă mutare.
Ivan Fresneda (18 ani) este al patrulea fotbalist pe care catalanii vor să îl aducă pe Camp Nou.
Barcelona, ofertă pentru Ivan Fresneda
Xavi este în căutarea unui fundaș dreapta, iar acesta le-a cerut șefilor săi să îl transfere pe Ivan Fresneda, fotbalistul celor de la Real Valladolid.
Oficialii catalanilor l-au ascultat pe antrenorul echipei, iar potrivit celor de la Marca, aceștia au făcut o ofertă oficială pentru apărătorul lateral.
Potrivit publicației spaniole, Barcelona a oferit opt milioane de euro, plus alte 10 milioane de euro drept bonusuri de performanță.
Mai mult, catalanii au pus și o dată de expirare a ofertei, iar șefii echipei au pus la cale o întâlnire urgentă cu agenții lui Ivan Fresneda.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Ivan Fresneda, potrivit transfermarkt.com.
Ivan Fresneda, fost junior la Real Madrid
Fresneda este considerat un “puști-minune” al fotbalului spaniol, iar presa notează că el ar putea fi viitorul titular al Spaniei pe postul de fundaș dreapta.
Apărătorul celor de la Real Valladolid a mai fost legitimat la Real Madrid, în perioada 2014 - 2018, la grupele de juniori ale academiei blanco.
Fresneda le-a atras atenția și celor de la Atletico Madrid în acest sezon, dar și celor de la FC Barcelona, însă catalanii au în continuare probleme economice.
Etichete: barcelona , xavi , ivan fresneda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții