Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 17:01
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Horațiu Moldovan (26 de ani) nu a jucat niciun minut la Atletico Madrid de când a fost transferat în iarna acestui an.
Internaționalul român a ajuns pe ”Metropolitano”, după ce spaniolii i-au achitat clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro.
Atletico Madrid vrea să transfere un nou portar, dacă Jan Oblak va pleca
Moldovan a fost rezerva lui Jan Oblak încă de când a ajuns la Madrid. Acum, portarul român a mai primit o veste proastă. Atletico Madrid ia în calcul să mai aducă un goalkeeper la echipă.
Clubul de pe ”Metropolitano” va face acest pas doar dacă Oblak va decide să plece de la Atletico, club la care a ajuns în vara lui 2014. Mai mult decât atât, presa din Spania a relatat că oficialii clubului i-ar fi găsit deja un înlocuitor lui Oblak.
Este vorba de Giorgi Mamardashvili, portarul celor de la Valencia, care a avut evoluții apreciate în La Liga. Acest lucru ar putea însemna că Moldovan va fi în continuare rezervă la Atletico.
Aza Gabriela a spus că Horațiu Moldovan este unul dintre motivele fericirii sale
Aza Gabriela (25 de ani), una dintre cele mai de succes artiste din țara noastră, se află într-o relație cu Horațiu Moldovan. Artista a fost întrebată recent în secțiunea InstaStory de pe Instagram de unul dintre urmăritorii ei: ”Cine te face fericită?”.
Galerie Foto
Aza Gabriela a publicat o fotografie alături de Horațiu Moldovan și a explicat că și portarul lui Atletico Madrid este unul dintre motivele pentru care are o stare de bine mereu, pe lângă succesele din cariera ei muzicală.
”Cariera și ceea ce fac eu pentru că îmi văd rezultatele. Și omul care este lângă mine mereu, de aici vin și fericirea și iubirea.”, a scris Aza Gabriela pe Instagram.
Este important de precizat că artista s-a mai iubit cu un fotbalist. Este vorba despre Dragoș Nedelcu, fostul fotbalist de la FCSB. În primăvara lui 2022, artista a pus capăt relației după aproximativ doi ani.
La acea vreme, Aza Gabriela a explicat că principalul motiv care a dus la ruptură a fost reprezentat de stilurile de viață diferite pe care le aveau cei doi, dar și că distanța a fost un impediment.
Etichete: atletico madrid , jan oblak , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții