Veste proastă pentru noua perlă a Barcelonei, Ansu Fati. Ce se va întâmpla cu el în sezonul următor
03.04.2020, 20:27Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ansu Fati este noul puști-minune al Barcelonei, însă sezonul viitor s-ar putea să nu-l mai prindă pe Camp Nou.
Potrivit publicației spaniole Mundo Deportivo, mijlocașul ofensiv în vârstă de 17 ani ar putea fi împrumutat. Sursa citată oferă și explicațiile pentru această decizie la care se gândesc catalanii.
Ansu Fati a jucat în prima echipă a Barcelonei printr-o conjunctură, după accidentările lui Luis Suarez, Ousmane Dembele și, la un moment dat, Lionel Messi. Însă nici prestațiile sale foarte bune nu-l pot "salva" pe noul puști-minune al catalanilor.
Conform sursei citate, când vor reveni "greii", Ansu Fati nu prea își va mai găsi locul în echipă, mai ales că în ofensivă o să mai apară Trincao, care a semnat deja și va ajunge pe Camp Nou din vară. Pe lângă el, se mai discută despre aducerea lui Lautaro Martinez, de la Inter, dar și readucerea lui Neymar. Plus că acolo mai este Braithwaite.
Așadar, dacă în iarnă catalanii aveau carențe în ofensivă, motiv pentru care l-au adus pe Braithwaite, acum o să aibă prea multe opțiuni. Iar în această situație, Fati va fi împrumutat.
Ansu Fati are 17 ani și e cotat deja la 40 de milioane de euro
Absu Fati a debutat excelent în prima ligă, în meciul cu Betis. Apoi a marcat în al doilea meci jucat, cel cu Osasuna și apoi a făcut spectacol cu Valencia.
Până acum, Ansu Fati a jucat în 24 dintre cele 38 de meciuri oficiale ale Barcelonei din acest sezon și a reușit 5 goluri. De 8 ori a fost titular.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Ansu Fati, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
- Ansu Fati este cel mai tânăr marcator din istoria Barcelonei, în La Liga (17 ani și 40 de zile).
Etichete: barcelona , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții