Variantă-surpriză în presa italiană. Lionel Messi poate părăsi Barcelona. Cinci cluburi îl vor. Cine e favorită să-l ia
06.02.2020, 09:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lionel Messi ar putea părăsi Barcelona în vară, după 19 ani la clubul blaugrana. Scenariul-şoc este dezvăluit de Gazzetta dello Sport, care a publicat şi numele celor cinci cluburi care îl vor pe starul argentinian.
Manchester City, Paris Saint Germain, Manchester United, Juventus şi Inter sunt cluburile care îl vor pe atacantul în vârstă de 32 de ani, potrivit presei italiene.
Gazzetta susţine că Messi ar semna cu un nou club pentru un salariu cuprins între 50 şi 85 de milioane de euro pe an.
Lionel Messi a mai fost antrenat de Pep Guardiola la Barcelona
Presa engleză, preluată chiar de site-ul lui Manchester City, susţine că actuala campioană a Angliei ar fi favorită să obţină semnătura lui Messi, în cazul în care acesta ar dori să plece de la Barcelona. Principalul atu ar fi faptul că City este pregătită de fostul antrenor al sud-americanului de pe Camp Nou, Pep Guardiola.
Messi mai are contract cu Barca până în 2021, însă are o clauză care îi permite să părăsească gruparea blaugrana în fiecare vară, liber de contract, dacă îşi doreşte.
- 711 de meciuri a jucat Lionel Messi pentru Barcelona, în toate competiţiile
- 622 de goluri a marcat argentinianul pentru Barca
Etichete: manchester city , psg , fc barcelona , pep guardiola , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții