Unul dintre cei mai talentați jucători ai lui Real Madrid a rămas fără număr! Decizia care indică plecarea definitivă
articol scris de Digi Sport13.08.2021, 09:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid nu a renunțat la visul de a-l aduce pe Kylian Mbappe (22 de ani) de la PSG în această vară.
Conform presei spaniole, formația de pe Santiago Bernabeu este pregătită să facă în următoarele zile o ofertă de 120 de milioane de euro pentru francez.
Real Madrid și-a lăsat unul dintre cei mai talentați jucători fără număr
În cazul în care parizienii vor accepta oferta, de frică să nu-l piardă gratis pe atacant în vară, Real Madrid va fi nevoită să-și recupereze investiția. Având la rândul lor probleme financiare, "Los Blancos" vor fi nevoiți să renunțe la câțiva jucători, după ce i-au cedat deja pe Sergio Ramos, Raphael Varane și Brahim Diaz.
Al patrulea fotbalist care ar urma să plece de pe Santiago Bernabeu vara aceasta este Martin Odegaard. Mijlocașul a fost împrumutat la Arsenal sezonul trecut, și deși a efectuat recent presezonul cu Real Madrid, este pe picior de plecare. Formația spaniolă nu i-a acordat niciun număr în acest sezon, întrucât norvegianul nu apare pe site-ul La Liga.
Alți jucători la care Real Madrid este dispusă să renunțe, cum ar fi Luka Jovic sau Gareth Bale, apar pe site-ul campionatului spaniol. Cei doi au primit numere noi la gruparea madrilenă: sârbul a preluat numărul 16, iar galezul 18. Astfel, faptul că Odegaard nu a primit niciun număr pentru noua ediție indică faptul că va părăsi echipa care l-a transferat la 15 ani.
Real Madrid i-a stabilit prețul lui Martin Odegaard
Martin Odegaard se află și el pe lista jucătorilor de care Real Madrid este dispusă să scape. Fotbalistul a fost împrumutat sezonul trecut la Arsenal, unde a avut evoluții bune.
"Tunarii" s-au decis să îl achiziționeze permanent pe norvegian, iar spaniolii i-au stabilit și prețul pentru care poate fi cumpărat. Conform celor de la ESPN, Real Madrid cere 50 de milioane de euro în schimbul mijlocașului, exact cât a plătit și Manchester United pentru Raphael Varane.
Odegaard și-ar dori și el mutarea, deoarece povestea lui în tricoul Los Blancos pare să fi luat sfârșit. Transferat încă de când era junior, norvegianul nu a reușit niciodată să își găsească locul în echipa galacticilor, indiferent de antrenor.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Martin Odegaard, potrivit Transfermarkt.
Etichete: real madrid , martin odegaard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții