Undă verde pentru Barcelona! Internaționalul spaniol așteaptă oferta catalanilor
articol scris de Digi Sport10.02.2023, 11:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Barcelona caută un fundaș central, iar prioritatea este internaționalul spaniol Inigo Martinez (31 de ani), de la Athletic Bilbao.
FC Barcelona e prioritatea lui Inigo Martinez
Inigo Martinez este în ultimele luni de contract cu Athletic Bilbao și nu va continua la echipa pentru care joacă în ianuarie 2018.
FC Barcelona vrea să-i facă o ofertă fundașului central, dar așteaptă o analiză a situației privind fair play-ul financiar pentru acest sezon.
Între timp, Atletico Madrid a intrat pe fir și l-a contactat pe agentul lui Inigo Martinez pentru a afla pretențiile salariale ale acestuia, notează sport.es.
Inigo Martinez a transmis că prioritatea lui este să meargă la FC Barcelona și va aștepta o ofertă din partea grupării “blaugrana”, înainte de a asculta și alte propuneri.
“În ultimele săptămâni, au existat mai multe discuții între conducerea Barcelonei și anturajul fotbalistului. Barca a transmis clar că este foarte interesată să-l transfere, dar totul depinde de fair play-ul financiar și de restricțiile din La Liga privind înregistrarea jucătorilor”, notează sport.es.
Xavi vrea să asigure concurență pentru Ronald Araujo și Andreas Christensen, în centrul apărării.
- Inigo Martinez are 19 selecții și un gol pentru naționala Spaniei.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Inigo Martinez, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: barcelona , athletic bilbao , la liga , inigo martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții