Un nou star? Carlo Ancelotti, ”dat pe spate” de un ”puști” de 16 ani: ”Are tot ce-i trebuie”
articol scris de Digi Sport02.08.2024, 09:09
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Real Madrid a disputat un meci amical împotriva celor de la AC Milan în noaptea zilei de joi (1 august), pe care l-a pierdut la limită, scor 0-1.
În ciuda acestei înfrângeri suferită cu mai mulți jucători importanți din cadrul lotului pe teren (Brahim Diaz, Antonio Rudiger, Arda Guler, Endrick), Carlo Ancelotti (65 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a mărturisit că a fost impresionat de un ”puști” de 16 ani, care tocmai și-a făcut debutul la echipa de seniori a ”los blancos”.
Carlo Ancelotti, impresionat de ”puștiul” Joan Martinez
Joan Martinez (16 ani), fundaș central de meserie, a fost introdus pe teren de Carlo Ancelotti în minutul 46 al partidei cu AC Milan și a avut o prestație foarte bună în centrul apărării.
Chiar dacă în acest meci a bifat primele sale minute la seniori, tânărul provenit din academia de juniori a ”los blancos” se pare că l-a impresionat pe ”Don Carlo”, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa stoperului de 16 ani după duelul cu AC Milan.
"Joan Martínez are potențial, are tot ce îi trebuie unui fundaș central pentru a fi jucător la Real Madrid", a spus tehnicianul ”los blancos”, la finalul acestui meci de pregătire.
‼️🗣️Carlo Ancelotti en rueda de prensa post partido: "Joan Martínez tiene potencial, tiene todo lo que necesita un central para ser jugador del Real Madrid". #RM 🟠⚫️ pic.twitter.com/Z5tP6kEsAU
— Lord Jude (@LordJudeRM) August 1, 2024
În contextul în care, în prezent, Real Madrid duce lipsa unui fundaș central (după ce ”los blancos” au ratat transferul lui Leny Yoro, iar Nacho a plecat de la echipă), Joan Martinez ar putea deveni o soluție viabilă pentru prima echipă a ”Galacticilor” în sezonul următor.
Etichete: real madrid , ac milan , carlo ancelotti , joan martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții