Un nou ghinion pentru Barcelona! După Leo Messi, s-a accidentat şi Ansu Fati
27.09.2019, 20:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Veşti din ce în ce mai proaste pentru Barcelona - un nou nume s-a adăugat pe lista de jucători indisponibili pentru partida de sâmbătă pe terenul lui Getafe. După Leo Messi, Jordi Alba şi Samuel Umtiti, noua senzaţie de pe Camp Nou, Ansu Fati, acuză probleme de sănătate.
Ernesto Valverde îl convocase iniţial pe puştiul minune pentru deplasarea de pe Bordalas, dar acest a acuzat dureri la genunchiul drept la ultimul antrenament. Chiar dacă problemele nu păreau grave şi iniţial a fost dat incert, antrenorul campioanei Spaniei a preferat să nu rişte şi l-a lăsat acasă.
19 jucători au făcut deplasarea spre suburbia Madridului, printre care Luis Suarez, Antoine Griezmann, dar şi Ousmane Dembele ca variantele din atac.
"Este un debut de sezon destul de complicat, dar nu neapărat din cauza accidentărilor. Acum e din cauza rezultatelor! Am dori să fim pe primul loc, dar de-a lungul unui sezon pot apărea suişuri şi coborâşuri.
Ne lipseşte şi Messi, nici el, nici Luis Suarez nu au fost cu noi în pregătire. Dar ne vom descurca, avem destule resurse," a explicat Valverde înainte de meci.
Getafe - Barcelona este în direct la Digi Sport 1, sâmbătă de laora 17.00, iar cele mai importante faze pot fi urmărite pe digisport.ro.
Ansu Fati, gata de debutul pentru Spania
Ansu Fati (16 ani) a primit recent cetăţenie spaniolă, iar acum urmează să facă pasul spre echipa de juniori U17 a Spaniei. Puştiul-minune al Barcelonei a fost convocat pentru Campionatul Mondial din Brazilia, la nivelul U17.
Fotbalistul originar din Guineea-Bissau se află pe lista preliminară cu 50 de jucători pe care "La Furia Roja" a trimis-o la FIFA, cu o lună înainte de debutul turneului final din Brazilia.
Campionatul Mondial din Brazilia este programat între 26 octombrie şi 17 noiembrie, în Brazilia. Astfel, Fati va rata şapte meciuri: cu Eibar, dubla cu Slavia Praga, Valladolid, Levante şi Celta Vigo, dar şi clasicul Barcelona - Real Madrid, transmis în direct de Digi Sport 1, în weekendul 26-27 octombrie.
Etichete: barcelona , leo messi , ernesto valverde , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții