Un jucător de la Real Madrid s-a săturat și vrea să plece
articol scris de Digi Sport30.03.2024, 10:11
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Real Madrid s-a bazat în ultimii ani la prima echipă pe jucători tineri.
Astfel, în primul 11 al ”Galacticilor” au apărut nume precum cele ale lui Jude Bellingham (20 de ani), Eduardo Camavinga (21 de ani) sau Vinicius Junior (23 de ani).
Însă, cei trei jucători menționați anterior, dar și majoritatea fotbaliștilor aduși pe Santiago Bernabeu, nu provin din propria pepinieră a clubului, ci sunt aduși deja formați de la alte echipe pe sume importante.
Astfel, jucătorii crescuți în academia celor de la Real Madrid dispun de puține șanse pentru a se afirma la echipa mare a clubului ”los blancos”. În acest context, unui dintre cei mai talentați juniori aflați ”în grădina” madrilenilor a anunțat că vrea să plece de la echipă.
Paulo Iago vrea să plece de la Real Madrid
Potrivit jurnaliștilor spanioli de la Relevo, Paulo Iago (16 ani), mijlocașul legitimat la formația U19 a celor de la Real Madrid și unul dintre cei mai talentați jucători aflați în academia ”los blancos”, a anunțat că vrea să plece de la echipa madrilenă.
Sursa citată anterior scrie că Paulo Iago este dezamăgit de faptul că nu a primit șansa de a face pasul la echipa de seniori a lui Real Madrid și că vrea să ajungă la o echipă care-l apreciază.
- până în vara anului 2025 mai are Paulo Iago contract cu Real Madrid
În acest sezon, Paulo Iago a evoluat în 3 partide pentru Real Madrid U19, toate în UEFA Youth League, însă nu a reușit să contribuie la marcarea vreunui gol.
Până acum, Paulo Iago a adunat mai multe prezențe pentru echipele naționale de juniori ale Spaniei:
- 9 selecții și 4 goluri pentru Spania U15
- 7 selecții și un gol pentru Spania U16
- 8 selecții și două goluri pentru Spania U17
Etichete: real madrid , paulo iago
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții