Un fost jucător al lui CFR Cluj a căzut de la etaj în Spania. Partida echipei sale poate fi suspendată
31.03.2018, 14:54Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
UPDATE 15:01 Pelayo a fost transferat la un spital din Zaragoza, însă viaţa sa nu e în pericol, potrivit jurnaliştilor spanioli.
Incident incredibil la Huesca. Un fost jucător al lui CFR Cluj a căzut de la etajul 3 al hotelului unde era cazată formaţia sa, Albacete, înaintea partidei cu Huesca, din liga a doua spaniolă.
Pelayo Novo Garcia este mijlocaşul care s-ar fi dezechilibrat şi a suferit răni serioase, potrivit celor de la Marca.
Circumstanţele accidentului nu se cunosc încă, însă partida programată în această seară ar putea fi amânată din această cauză.
Mijlocaşul spaniol în vârstă de 27 de ani se află la Albacete din august 2017. În iunie, Pelayo semnase cu CFR Cluj. Dan Petrescu nu s-a bazat însă deloc pe serviciile sale şi l-a lăsat să plece după mai puţin de două luni în liga a doua spaniolă.
Pelayo a mai jucat pentru Oviedo, Cordoba şi Lugo. În sezonul trecut a jucat în 29 de partide pentru Elche, în liga a doua şi Cupa Spaniei, a marcat ciinci goluri şi a oferit o pasă decisivă.
Cota de piaţă a jucătorului spaniol este de 400.000 de euro, conform transfermarkt.de.
Etichete: pelayo , jucator cfr cluj accident , pelayo a cazut de la etaj , fost jucator cfr cluj a cazut de la etaj , pelayo albacete accident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții