Toată lumea râde de el! Vidal şi-a tatuat gresit data naşterii
05.12.2019, 15:32SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Aleix Vidal (30 de ani) a devenit viral după ce s-a aflat că ziua de naștere a jucătorului este scrisă greșit.
Fotbalistul împrumutat de Sevilla la Deportivo Alaves, locul 14 din La Liga, s-a dus la un salon de tatuaje pentru a-și imprima ziua nașterii pe abdomen, dar rezultatul nu a fost cel așteptat. Aleix Vidal s-a născut pe 21 august 1989 și i-a cerut artistului respectiv să-i tatueze acest lucru pe abdomen, folosind cifre romane.
Din nefericire pentru Aleix, cel angajat să-i facă tatuajul a comis o gafă uriașă. În dreptul lunii, în loc să scrie VIII (n.r august fiind a 8-a lună a anului), apare imprimat IIX. Cel mai probabil individul respectiv s-a gândit că poate să scadă două unități din 10 și atunci îi va rezulta luna cu numărul 8.
Aleix Vidal, omul care nu a confirmat la FC Barcelona
După ce a câștigat Europa League cu Sevilla, în 2015, Vidal a fost transferat de FC Barcelona în schimbul sumei de 17 milioane de euro. Trei ani a petrecut Vidal pe Camp Nou, după care a revenit la Sevilla, andaluzii fiind nevoiți să achite 9.3 milioane pentru transfer.
Evoluțiile lui Aleix Vidal au continuat să fie destul de modeste, astfel că jucătorul a fost împrumutat pentru acest sezon la Deportivo Alaves.
Etichete: la liga , tatuaj , aleix vidal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții