Ultima dată când s-a întâmplat așa ceva, președintele a demisionat. Situația critică în care se află Real Madrid
08.10.2018, 19:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid se află în plină criză de rezultate, iar situația pare trasă la indigo cu aceea din sezonul 2005-2006. Astfel, după 11 meciuri oficiale, Real are acum 4 înfrângeri, în timp ce, în urmă cu 13 ani, echipa avea tot 4 înfrângeri, însă doar în campionat, în primele 11 etape.
Președinte la acea vreme era tot Florentino Perez, care însă a rezistat în funcție până pe 27 februarie 2006. Atunci, după o înfrângere cu Mallorca (1-2), Perez și-a anunțat demisia, după ce ocupase funcția timp de 6 ani, fiind cel mai longeviv președinte al madrilenilor, iar în locul său a ajuns Fernando Martin.
La acel moment, Real era la 10 puncte în spatele liderului Barcelona, când mai erau de jucat 13 etape. Echipa a început sezonul cu brazilianul Vanderlei Luxemburgo pe bancă și l-a terminat cu Juan Ramon Lopez Caro, iar în campionat a încheiat pe locul secund, la 12 puncte în spatele rivalei Barcelona, fiind eliminată și din optimile Champions League, de Arsenal.
De această dată, situația este asemănătoare, Real debutând în noul sezon cu înfrângerea din Supercupa Spaniei, cu Atletico Madrid, după două reprize de prelungiri, scor 2-4. A doua înfrângere a fost cea de pe terenul Sevillei (0-3), iar apoi cea din deplasarea cu CSKA Moscova, din UEFA Champions League (0-1). Ultimul eșec a fost cel cu Alaves, 0-1, iar presa spaniolă începe să-și pună întrebări dacă nu cumva criza se va adânci.
Pentru Real Madrid urmează meciul cu Levante, de pe 20 octombrie, din etapa noua a campionatului, iar apoi meciul cu Plzen, din grupele Champions League, pe 23 octombrie.
Potrivit presei spaniole, antrenorul Julen Lopetegui are răgaz până la derby-ul cu FC Barcelona, programat pe 28 octombrie, pe Camp Nou, în La Liga, pentru a o redresa pe Real Madrid, care are cel mai prost start de sezon de la ediţia 2005/2006 încoace, scrie AS.
Etichete: real madrid , lopetegui , florentino perez , real presedinte , video alaves real , real înfrângere , real madrid criza , real demisie , criza real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții