Video "Uite, incredibil!" Momentul cu Oblak, în care Ilie Dumitrescu i-a lăsat aproape fără replică pe cei din platou
articol scris de Digi Sport22.03.2021, 14:09
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atletico Madrid a câştigat trei puncte imense în meciul cu Alaves, scor 1-0. Dar i-a trecut glonţul pe la ureche după ce arbitrul Martinez Munuera a dictat penalty pentru oaspeţi în minutul 85. Apărat de Oblak (28 de ani)!
Aflaţi în platoul emisiunii Fotbal European, Andrei Niculescu şi Narcis Răducan făceau calcule despre cât de mult poate atârna în clasamentul final din La Liga un posibil egal al lui Atletico, însă Ilie Dumitrescu a fost de altă părere.
Ilie Dumitrescu a ghicit că Oblak va apăra penalty-ul lui Joselu. De trei ani nu mai apărase un penalty în La Liga
"Trebuie să-şi facă datoria şi Oblak, nu? O să apere Oblak. ... N-am pariat", a spus Ilie Dumitrescu, sigur pe el.
"Uite, incredibil", a reacţionat Narcis Răducan imediat după parada lui Oblak! "E, mai spune ceva de Ilie", a venit şi replica admirativă a lui Niculescu.
Slovenul Jan Oblak a apărat, ceea ce nu i se mai întâmplase de trei ani în La Liga! Din 12 mai 2018, adversarii au avut 10 lovituri de pedeapsă în campionat, iar Atletico a primit 9 goluri. Cel de-al 10-lea şut s-a dus pe lângă poartă.
"Penalty-urile reprezintă ceva ce nu poate înţelege nimeni. În ultima vreme nu am apărat nici măcar unul singur şi nu am fost încântat de aşa ceva. L-am apărat astăzi, era în ultimele minute şi am luat cele trei puncte", a declarat, la final, Oblak.
- În 293 de partide pentru Atletico, Oblak a ţinut poarta curată în 155 de meciuri şi a primit doar o medie de 0,69 de goluri pe meci.
- În La Liga, Oblak a primit 139 de goluri în 219 meciuri, ceea ce reprezintă o media de 0,63 goluri pe meci!
Etichete: ilie dumitrescu , jan oblak , atletico alaves , penalty joselu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții