Tributul adus lui Diego Armando Maradona îl costă scump pe Leo Messi
articol scris de Digi Sport30.11.2020, 11:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Leo Messi (33 de ani), căpitanul Barcelonei, i-a dedicat golul înscris în poarta Osasunei conaționalului său, Diego Armando Maradona, decedat săptămâna trecută, la vârsta de 60 de ani. Pentru gestul său, starul catalanilor a văzut cartonașul galben și a fost amendat cu 3.000 de euro.
În minutul 73 al partidei de pe Camp Nou, când scorul era deja 3-0, Messi a luat o acțiune pe cont propriu, a fentat doi adversari și a trimis un șut imparabil cu piciorul stâng, stabilind astfel scorul final. Căpitanul catalanilor și-a dat jos tricoul de joc, sub care avea unul cu Newell's Old Boys, echipa la care el a debutat în fotbalul profesionist și totodată formația pentru care Diego Maradona a evoluat în perioada 1993-1994.
Galerie Foto
Gestul său superb nu a fost apreciat de arbitrul Mateu Lahoz, care a aplicat "la sânge" regulamentul. Pe lângă cartonașul galben, regulile impuse de FIFA prevăd o sancțiune financiară de 3.000 de euro. Textul articolului din Codul Disciplinar, referitor la celebrările jucătorilor, este elocvent.
"Fotbalistul care, cu ocazia marcării unui gol sau pentru orice alt motiv, își ridică tricoul și afișează orice fel de publicitate, slogan, legendă, acronim, anagramă sau desen, oricare ar fi conținutul sau scopul acțiunii, va fi pedepsit, ca autor al unei infracțiuni grave, cu o amendă de până la 3.000 de euro și un avertisment", se arată în Codul Disciplinar, potrivit Sport.es.
Reușita lui Messi, identică cu singurul gol al lui Maradona pentru Newell's Old Boys
Starul argentinian, care a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, a jucat doar 7 meciuri în tricoul lui Newell's pentru care a marcat o singură dată. Golul lui Messi pare tras la indigo după reușita idolului său. La momentul în care Diego Maradona reușea golul respectiv, Messi avea doar 6 ani, însă a văzut de pe stadion meciul, jurnaliștii de la Ole aducând aminte de un interviu oferit de fotbalistul Barcelonei în urmă cu mai mulți ani.
"L-am văzut pe viu pe Maradona în meciul cu Emelec (n.r - în care Diego a marcat pentru Newell's). Eram mic, nu-mi aduc aminte nimic, dar știu că am fost acolo", spunea Messi, pentru TyC Sports.
VIDEO Golul înscris de Leo Messi în confruntarea cu Osasuna
¿Podés creer que éste fue el único gol de Maradona con la camiseta de Newells? ⚽️⭐️
— Diario Olé (@DiarioOle) November 29, 2020
Cualquier semejanza con el de Messi NO es pura coincidencia... ??? pic.twitter.com/Xg0g7Lzdx2
Etichete: leo messi , barcelona - osasuna , amenda messi , messi omagiu maradona , gol leo messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții