Achiziție galactică la Real Madrid. Pe Santiago Bernabeu a ajuns "omul de 530 de milioane de euro"
06.10.2018, 11:02SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid a fost acuzată în vară că n-a adus niciun "galactic", dar acest lucru este doar pe jumătate adevărat. Pe Santiago Bernabeu a ajuns David Hopkinson sau "omul de 530 de milioane de euro" așa cum îl numește Marca.
Un nume mai puțin cunoscut în Europa, David Hopkinson este un personaj extrem de cunoscut peste ocean. Canadianul a reușit să genereze profituri imense pentru mai multe francize ale companiei MLSE. Este vorba despre Toronto Maple Leafs, formație din NHL, Toronto Raptors, echipă din NBA, Argos, grupare din campionatul canadian de fotbal și Toronto FC, formație din MLS.
În primăvară, oficialii lui Real Madrid au luat legătura cu cei CAA Sports, companie specializată în management sportiv și primul nume propus a fost cel al lui David Hopkinson. Fost acționar la Toronto Raptors, David Hopkinson a acceptat imediat propunerea lui Real Madrid. "Manageriez cluburi care au peste 1 milion de fani pe Facebook, cum aș fi putut să o refuz pe Real Madrid, o echipă care are de 100 de ori mai mulți" a declarat noua achiziție a lui Real Madrid într-un interviu.
David Hopkinson și-a început cariera vânzând bilete pentru Toronto Argonauts (o echipă de fotbal american), iar apoi a ajuns la Toronto Raptors, în 1994. Câțiva ani mai târziu a fost promovat ca director comercial al companiei MLSE.
Marca mai scrie că anul trecut, Hopkinson a fost responsabil cu negocierea unui contract între MLSE și Scotiabank pentru schimbarea numelui arenei Air Canada Center, înțelegere care a adus pentru compania canadiană nu mai puțin de 530 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , transfer real madrid , david hopkinson , david hopkinson real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții