Transfer de 180 de milioane € pentru Real! Perez pregăteşte cea mai scumpă mutare din istoria grupării blanco
05.04.2018, 15:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florentino Perez şi-a fixat prioritatea pentru perioada de transferuri din vară. Real va încerca transferul lui Mo Salah, care scrie istorie în acest sezon în tricoul lui Liverpool.
Egipteanul are un sezon de excepţie la Liverpool, astfel că a intrat în atenţia mai multor cluburi cu putere financiară. Favorită să îl ia pare în acest moment Real Madrid. Perez l-a ratat vara trecută pe Mbappe, care a ajuns la PSG, astfel că nu doreşte ca istoria să se repete.
După victoria cu 3-0 obţinută de cormorani în partida cu Manchester City, în manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, în care fotbalistul egiptean a şi marcat primul gol, presa din Anglia vorbeşte despre un posibil transfer al lui la Real Madrid, chiar din vară. Transferul lui Salah (25 ani) la Real Madrid depinde de plecarea lui Gareth Bale, notează Daily Star. Jucătorul galez ar trebui să plece de la campioana Europei, astfel încât clubul madrilen să adune o parte din suma pentru transferul lui Salah. Conform informaţiilor publicate, Liverpool l-a cotat la cel puţin 180 de milioane de euro pe Salah.
Gareth Bale, intrat în atenţia lui Manchester United, reprezintă practic ”cheia” transferului lui Salah pe Bernabeu.
37 de goluri a marcat Salah pentru Liverpool în acest sezon, în toate competiţiile. Egipteanul este şi golgheterul la zi în Premier League. El a părăsit terenul accidentat aseară, dar Klopp a declarat după meci că nu e vorba de o accidentare gravă. În consecinţă, egipteanul ar putea fi apt chiar pentru partida din weekend, cu rivala Everton.
Etichete: salah , salah real madrid , transfer salah real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții