Tragedie în La Liga! Un suporter a murit înaintea unei partide. Mesajul clubului
articol scris de Digi Sport20.10.2022, 10:43
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Un suporter al echipei Real Sociedad a murit miercuri înainte de începerea meciului cu Mallorca, din La Liga.
Tragedie în La Liga! Un suporter a murit înaintea unei partide. Mesajul clubului
Potrivit presei locale, un bărbat în vârstă de 70 de ani a suferit un infarct în timp ce se afla în tribunele stadionului Anoeta. Transportat la spital, acesta nu a putut fi resuscitat.
Real Sociedad a învins-o pe Mallorca, scor 1-0, iar victoria i-a fost dedicată fanului.
"Regretăm decesul suporterului care a fost evacuat înainte de începerea meciului de astăzi. Victoria din seara asta este pentru tine. Odihneşte-te în pace", a transmis Real Sociedad într-un comunicat.
Startul meciului din etapa a zecea din La Liga a fost amânat cu câteva minute, din cauza acestui incident.
"Putere şi curaj familiei din partea întregii echipe. Acest succes îl dedicăm suporterului decedat", a reacţionat antrenorul clubului basc, Imanol Alguacil.
"În viaţă, sunt lucruri mult mai importante decât fotbalul. În această seară, în numele clubului aş dori să transmit condoleanţe familiei fanului decedat", a adăugat Mikel Merino, marcatorul din acest meci.
Este al doilea deces înregistrat în tribunele stadionului Anoeta din San Sebastian în acest an.
Etichete: la liga , real sociedad , mallorca , fan real sociedad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții