Strategia Barcelonei pentru a-i transfera pe fotbaliştii lui Ajax. PSG îi vrea şi ea pe De Jong şi De Ligt
15.10.2018, 15:26SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Barcelona e decisă să forţeze transferurile lui Frenkie de Jong şi Matthijs de Ligt, noii puşti-minune ai lui Ajax care au impresionat şi în victoria cu 3-0 a Olandei contra Germaniei, din Liga Naţiunilor.
Catalanii de la Sport susţin că Barca şi-a făcut şi planul pentru a-i aduce pe cei doi: vrea să profite de relaţiile bune cu agentul lui De Ligt, Mino Raiola. În cazul lui De Jong, gruparea blaugrana nu are încredere în impresarul acestuia, Ali Dursan, şi vrea să negocieze direct cu fotbalistul.
El Mundo Deportivo susţine însă că Barcelona va avea concurenţă în tentativa de a-i aduce pe cei doi fotbalişti ai "lăncierilor".
Paris Saint Germain este şi ea interesată de cei doi olandezi, pentru care e decisă să facă oferte în 2019, potrivit jurnaliştilor catalani.
De Ligt are numai 19 ani, însă este piesă de bază pentru Ajax încă din sezonul trecut, în care a bifat 33 de meciuri în Eredivisie, toate ca titular, şi trei goluri marcate.
Produs al celebrei Academii a lui Ajax, Matthijs de Ligt are deja 14 partide şi două goluri în actuala stagiune, în toate competiţiile.
Considerat unul dintre cei mai promiţători fundaşi centrali din lume, Matthijs de Ligt este evaluat de transfermarkt.de la 50 de milioane de euro.
De Jong are 21 de ani şi a fost cumpărat de Ajax pentru doar 300.000 de euro, de la Willem Tilburg, cu mai puţin de trei ani în urmă.
Manchester City, Bayern Munchen, Tottenham şi chiar Real Madrid sunt şi ele interesate de mijlocaşul olandez, care a impresionat în sezonul trecut, când a jucat în 26 de meciuri oficiale și a marcat un gol.
40 de milioane de euro este suma la care e evaluat De Jong, potrivit transfermarkt.de.
Etichete: barcelona , psg , ajax , matthijs de ligt , frenkie de jong , dad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții