Spaniolii au făcut anunțul: ”Horațiu Moldovan va fi noul titular de la Betis”
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 12:47
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Horațiu Moldovan (25 de ani) poate prinde transferul carierei, după evoluțiile excelente din poarta naționalei României și a Rapidului.
Goalkeeper-ul ar fi dorit de către cei de la Real Betis Sevilla, echipă care însă nu ar fi dispusă să îi plătească clauza de reziliere a contractului cu giuleștenii, care ar depăși 800.000 de euro.
Spaniolii au făcut anunțul: ”Horațiu Moldovan va fi noul titular de la Betis”
La scurt timp după ce a apărut vestea că Betis îl vrea pe Horațiu Moldovan, spaniolii au reacționat.
Mai mult, jurnaliștii din Spania au anunțat că goalkeeper-ul Rapidului va fi noul titular din poarta echipei antrenate de Manuel Pellegrini.
”Portarul român va fi noul titular de la Betis
Este Horațiu Moldovan, portarul Naționalei României si unul dintre cei care vor fi convocați la Euro 2024. Portarul în vârstă de 25 de ani joacă la Rapid București din 2021 și a pus stăpânire pe post imediat ce a aterizat în echipa giuleștenilor. Asta arată adaptarea rapidă pe care o are la cluburile unde ajunge.
Deși românul este evaluat la 2,5 milioane, clauza lui nu ajunge la un milion de euro (800.000). Un transfer destul de accesibil pentru clubul verde-alb și foarte necesar având în vedere că portarul stă la baza oricărei mari echipe”, au scris cei de la elgoldigital.com.
Cristiano Bergodi, despre situația lui Horațiu Moldovan. ”Nu e așa ușor”
Întrebat despre situația lui Horațiu Moldovan, Cristiano Bergodi a susținut că își dorește ca portarul să rămână la Rapid până la finalul sezonului. De asemenea, antrenorul a dezvăluit că a discutat deja cu internaționalul român și că i-a oferit și un sfat.
- Citește și: Horațiu Moldovan a reacționat, după ce s-a scris că s-a supărat și vrea să plece de la Rapid
”Horațiu rămâne până la finalul cantonamentului, vom vedea. M-aș bucura dacă el ar rămâne cu noi. Echipa va lupta. Dacă face un Campionat European bun, apoi să plece în străinătate.
Nu e ușor. Când joci în străinătate nu e așa ușor. Eu i-am dat un sfat. Sper că rămâne aici. Vom vedea.”, a spus Cristiano Bergodi, într-un interviu acordat reporterului Marian Codirlă, la Digi Sport.
Etichete: rapid , la liga , real betis , superliga , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții