Spaniolii au făcut anunțul! Decizia luată de Diego Simeone în privința lui Horațiu Moldovan
articol scris de Digi Sport07.02.2024, 16:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În această seară, de la ora 22:30, Atletico Madrid va juca împotriva celor de la Athletic Bilbao, în direct pe Digi Sport 1, în prima manșă din semifinalele Cupei Spaniei.
Mundo Deportivo anunță că Moldovan va fi din nou rezervă la Atletico Madrid
Sosit la finalul lunii ianuarie la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan încă nu a debutat pentru spanioli. Rivalul portarului român este Jan Oblak, unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai lumii.
Dacă în La Liga și Champions League lucrurile sunt clare, iar Oblak este principala opțiune pentru Simeone, Moldovan a sperat că va fi folosit în Cupa Spaniei. Cu toate acestea, Mundo Deportivo anunță că românul va fi din nou pe bancă pentru duelul care va avea loc miercuri seara.
- Horațiu Moldovan a fost rezervă la meciurile cu Sevilla, Valencia, Vallecano și Real Madrid
Horațiu Moldovan a fost inclus pe lista UEFA de Atletico Madrid
Zilele trecute, Horațiu Moldovan a aflat că a fost inclus pe lista jucătorilor pentru meciurile din UEFA Champions League.
Atletico Madrid a avut voie să înlocuiască trei jucători din lotul pe care l-a folosit în grupe, iar portarul român a fost adăugat în locul lui Ivo Grbic, fotbalistul care a plecat în această iarnă la Sheffield United.
Gruparea ”rojiblanco” este calificată în optimile de finală ale UEFA Champions League, acolo unde va da peste Inter Milano în dublă manșă.
Ceilalți doi jucători pe care Atleti i-a adăugat pe listă sunt Gabriel Paulista și Arthur Vermeeren în locul lui Caglar Soyuncu și Javi Galan.
Etichete: atletico madrid , diego simeone , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții