Spaniolii au descoperit de ce Real nu vrea să îl vândă pe Isco. Dorinţa mijlocaşului, decisivă
31.03.2018, 09:56SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Isco este curtat de Manchester City, însă Real Madrid nu are nicio intenţie să îl vândă. Motivul principal e reprezentat de faptul că Perez se teme că fanii vor reacţiona extrem de negativ dacă mijlocaşul va fi cedat.
"El este la Madrid şi va rămâne aici, vorbim de un jucător care îmi place", a spus Zidane zilele trecute, întrebat despre posibilitatea ca gruparea de pe Bernabeu să se despartă de mijlocaş.
Într-adevăr, chiar dacă nu e un titular incontestabil, Real nu vrea să îl cedeze pe Isco, independent de ofertă. Asta în primul rând pentru că Perez se teme că fanii îl vor taxa dacă dă curs unei astfel de oferte. Suporterii blanco îl îndrăgesc pe fotbalistul de 25 de ani şi îl vor titular meci de meci. Asta e şi dorinţa lui Isco pentru a rămâne, însă Zidane nu îi poate garanta un loc în primul "11" meci de meci. Totuşi, prin evoluţiile sale, Isco poate demonstra că a devenit un jucător inamovibil în formula de start a "galacticilor".
"Real nu are nici cea mai mică intenţie să renunţe la Isco. Conducerea ştie că o astfel de decizie ar fi extrem de nepopulară în rândul fanilor, astfel că aşteaptă şi jucătorul să se decidă. El îşi doreşte de asemenea să continue, dar vrea un statut privilegiat, vrea să fie titular. Are 70 de zile să îşi decidă viitorul, totul depinde doar de el. Am văzut de ce e capabil în meciul cu Argentina, se aşteaptă evoluţii similare de la el şi la club", notează Marca.
Altfel, de notat că Ramos şi Isco, titulari în meciul amical al Spaniei cu Argentina (6-1), au revenit la Madrid cu probleme medicale şi nu vor juca în meciul cu Las Palmas, transmis azi în direct de Digi Sport 3, de la ora 19:30.
Etichete: isco , isco real madrid , real isco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții