Situaţie dramatică pentru Sandro Rosell: ”Fiind catalan într-o închisoare din Madrid nu este tocmai ușor”
16.02.2018, 11:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andres Maluenda, unul dintre cei doi avocați care se luptă să-l scoată din închisoare pe Sandro Rosell, a acordat un interviu pentru un post de radio din Spania, unde a vorbit despre condițiile din închisoarea Soto del Real, acolo unde este încarcerat clientul său. El spune că o închisoare din Madrid nu este locul cel mai potrivit pentru un catalan.
Sandro Rosell este încarcerat de mai bine de nouă luni la închisoarea Soto del Real, ca o măsură preventivă impusă de către judecătorul Carmen Lamela, în cazul în care este acuzat de spălare de bani şi asociere la grup infracţional.
”Pentru Sandro Rosell este greu să stea în spatele gratiilor și să nu știe de ce este acolo. Sandro este fără doar și poate o persoană puternică, dar condițiile la care este supus în închisoarea Soto del Real sunt grele pentru el. Fiind catalan într-o închisoare din Madrid nu este tocmai ușor”, a spus Andres Maluenda.
Rosell este acuzat de fraudă fiscală şi a fost reţinut reţinut preventiv, fără drept de eliberare pe cauţiune. Avocatul spune că judecătoarea nu a luat în considerare documentația care dovedește nevinovăția clientului său. În cazul în care tatăl fostului președinte de la FC Barcelona va opri să mai aloce bani familiei acestuia, situația financiară se va înrăutăți dramatic.
”La început, Sandro ne-a spus:"Nu vă faceți griji". Între timp, am furnizat judecătoarei documentația care dovedește nevinovăția sa, dar tot nu l-a eliberat. Situația s-a înrăutățit între timp”, a mai spus avocatul lui Rosell, care a vorbit și situația financiară delicată a familiei sale: ”În cazul în care tatăl lui Sandro Rosell va decide să nu mai aloce bani pentru familia fiului său, aceasta va muri de foame“.
O strategie folosită de avocații lui Rosell a fost să solicite judecătorului schimbarea locului unde clientul lor să facă detenție. Ei au motivat că familia lui trebuie să facă în fiecare săptămână 1.200 de kilometri să-l viziteze. Alt aspect de care s-au legat avocații este cel al condițiilor inumane din închisoarea Soto del Real.
”El doarme în fiecare noapte îmbrăcat gros, din cap până în picioare, din cauza lipsei de căldură. Cu temperaturi minime în nopțile de -5 grade, ei îi încălzesc camera doar două ore pe zi. Rosell le-a cerut rudelor să-i aducă haine termice pentru a face față frigului. Noaptea se folosește de sticle cu apă fierbinte pentru a atenua frigul din” cameră, a notat El Mundo Deportivo, ziarul de casă al Barcelonei.
Etichete: madrid , barcelona , neymar , fc barcelona , sandro rosell , inchisoare , familie , frauda fiscala , frauda , puscarie , soto del real , andres maluenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții