Sergio Ramos a renunțat la o avere doar pentru a se întoarce acasă!
articol scris de Digi Sport04.09.2023, 18:27
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sergio Ramos (37 de ani) se întoarce acasă, la Sevilla, club la care a crescut și de la care a plecat în 2005.
În această vară, după despărțirea de PSG, fundașul a avut și alte oferte, superioare din punct de vedere financiar, dar prioritatea sa a fost revenirea la Sevilla.
- Real Madrid l-a cumpărat pe Sergio Ramos de la Sevilla pentru 27 de milioane de euro în 2005. Stoperul a jucat la Real până în 2021, iar în precedenții doi ani a evoluat pentru PSG
Sergio Ramos va câștiga ”doar” un milion de euro pe an la Sevilla
Propuneri au mai fost de la Galatasaray și de la Al-Ittihad, care îi ofereau salarii imense.
Dacă ar fi mers în Turcia, Sergio Ramos încasa 11 milioane de euro pe an. De la arabi, ar fi primit un contract cu un salariu de 20 de milioane de euro pe an.
La Sevilla, însă, Sergio Ramos va avea un salariu de ”doar” un milion de euro pe an, scrie Mundo Deportivo.
Sergio Ramos: ”Mi-am dorit să revin acasă”
Într-o primă reacție oferită după ce s-a înțeles cu Sevilla, Sergio Ramos a prezentat motivul pentru care a ales revenirea în Spania.
”Mi-am dorit să revin acasă. Nu am simțit să merg în nicio altă parte, doar să vin aici. Am venit aici pentru că aveam o promisiune de ținut față de tatăl, bunicul meu și față de Puerta (n.red. Antonio Puerta)”, a declarat Sergio Ramos
Etichete: sevilla , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții