"Secetă" la Real Madrid. Are cel mai slab atac din ultimii 25 de ani
18.12.2018, 11:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid suferă din plin în ofensivă în acest sezon. Are cel mai slab atac din ultimele 25 de sezoane.
"Galacticii" au înscris numai 24 de goluri în primele 16 etape din acest sezon, după ce au învins la limită în ultima etapă, 1-0 contra lui Rayo Vallecano.
Madrilenii n-au mai marcat atât de puţin din sezonul 1993-1994 încoace, când pe banca trupei din capitala Spaniei se afla Benito Floro.
În urmă cu şapte sezoane marcase 32 de goluri în plus după 16 etape
În comparaţie, în sezonul 2011-12, încheiat cu 121 de goluri marcate, Real marcase de 56 de ori doar în primele 16 runde, 32 de goluri în plus faţă de numărul de reuşite de acum. Jose Mourinho era atunci antrenorul "galacticilor".
Real Madrid a marcat şase goluri în primele două meciuri cu Santiago Solari pe bancă, împotriva lui Valladolid şi Celtei, însă a înscris doar de patru ori în ultimele patru partide, contra lui Eibar, Valencia, Huesca şi Rayo Vallecano.
Rayo Vallecano, care a primit doar un gol weekendul trecut pe Bernabeu, avea o medie de 4,625 de goluri încasate pe partidă în precedentele opt vizite în fieful lui Real Madrid (37 de goluri primite).
Etichete: real madrid , atac real madrid , santiago solari , real madrid probleme atac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții