Schimbare de plan. Șervețelul semnat de Messi când a ajuns la Barcelona ar putea să nu mai fie scos la licitație
articol scris de Digi Sport02.02.2024, 09:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lionel Messi (36 de ani) a fost convins pe 14 decembrie 2000 să semneze un contract cu Barcelona, iar înțelegerea a fost consemnată pe un șervețel de masă care a devenit cunoscut în întreaga lume.
Celebra hârtie este un act important în lumea fotbalului. Șervețelul nu a rămas însă în posesia celor catalanilor, ci a ajuns la Horacio Gaggioli, fostul agent al ”Puricelui”.
Junior Minguella va face toate demersurile pentru ca celebrul șervețel să nu fie scos la licitație
Junior Minguella, fiul unuia dintre impresarii care au contribuit la aducerea lui Lionel Messi la Barcelona, a susținut că nu va permite ca șervețelul să fie scos la licitație.
- Citește și: Spaima catalanilor! Ce se întâmplă cu șervețelul pe care Leo Messi l-a semnat când a ajuns la Barcelona
De asemenea, Minguella a declarat că acesta trebuie să ajungă la muzeul Barcelonei și să rămână acolo, precum a promis Horacio Gaggioli.
”Nu vom permite ca șervețelul lui Messi să fie scos la licitație. Trebuie să fie în Muzeul Barcelonei.”, a spus Junior Minguella, potrivit Mundo Deportivo.
Șervețelul pe care Leo Messi l-a semnat va fi scos la licitație
La mai bine de 23 de ani de la transferul lui Messi la Barcelona, șervețelul poate ajunge pe mâna oricui. Potrivit celor de la Marca, hârtia pe care Messi a semnat primul angajament cu catalanii va fi scos la licitație de către Bonhams.
Firmă specializată din Marea Britanie va scoate șervețelul la licitație între 18 și 27 martie, iar prețul de pornire va fi de 350.000 de euro, așa că acesta poate ajunge în mâinile oricui. Mai mult, chiar și Barcelona poate licita pentru act pentru a reveni în posesia acestuia.
- Citește și: Nebunie totală! Şerveţelul cu care Messi şi-a sters lacrimile = un milion de dolari! Motivul este incredibil
Ian Ehling, șeful departamentului de cărți și manuscrise al celor de la Bonhams a vorbit despre viitoarea licitație: ”Acesta este unul dintre cele mai interesante obiecte pe care le-am avut vreodată. Da, este un șervețel de hârtie, dar este celebrul șervețel care a fost la începutul carierei lui Lionel Messi.
I-a schimbat viața și a contribuit semnificativ la crearea unora dintre cele mai glorioase momente ale fotbalului pentru miliarde de fani din întreaga lume.”.
Etichete: barcelona , lionel messi , servetel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții