S-a schimbat arbitrul înainte de primul El Clasico din 2019, în campionat! Centralul se va retrage la finalul sezonului
28.02.2019, 15:34SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid și FC Barcelona s-au duelat de două ori în luna februarie, în semifinalele Cupei Regelui. Catalanii vor juca finală după ce au învins în meciul retur, pe Santiago Bernabeu, cu 3-0 (1-1, în tur). Sâmbătă, 2 martie, cele două mari rivale vor disputa un nou episod din El Clasico, de această dată în campionat, tot la Madrid, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi Digi 4K, de la ora 21:45. Acest al doilea duel al săptămânii are un nou arbitru!
Pentru acest duel a fost stabilit ca arbitrul de centru să fie Hernandez Hernandez, dar acesta s-a accidentat! Prin urmare, Liga Spaniolă a decis ca Undiano Mallenco, care fisese desemnat ca principalul asistent VAR, să-l înlocuiască pe Hernandez.
Interesant este și faptul că pentru Mallenco acesta va fi ultimul El Clasico din carieră, pentru că la finalul acestui sezon se va retrage, informează Marca. Va și primul El Clasico pe care Mallenco îl va arbitra cu ajutorul VAR-ului: "Adevărul este că mă simt privilegiat să fluier în aceste condiții", a spus arbitrul basc.
Până acum, Mallenco a arbitrat de 7 ori El Clasico, în campionat, două dintre acestea pe Santiago Bernabeu, ambele fiind castigate de Barcelona: 2-6, in 2009 și 3-4 în 2014. Cele două rivale au fost arbitrate de Mallenco și în Cupa Regelui: la finala din 2011, câștigată de Real, și în 2013, pe Camp Nou, scor 1-3.
Real Madrid a beneficiat de schimbarea arbitrului de centru și la un meci din Liga Campionilor
Acest detaliu aduce aminte de cel mai recent meci disputat de Real Madrid în Liga Campionilor, pe terenul lui Ajax Amsterdam, scor 2-1 pentru trupa blanco.
Acea partidă trebuia să fie arbitrată de Damir Skomina, însă UEFA a decis să-l trimită la centru pe Szymon Marciniak, iar presa catalană a speculat asta, după ce olandezilor le-a fost anulat un gol cu ajutorul VAR-ului.
Reacția UEFA după golul anulat cu ajutorul VAR
Faza în care Tagliafico a marcat a fost una extrem de controversată, motiv pentru care au apărut o mulțime de reacții din partea fanilor pe rețelele de socializare împotriva acestei decizii.
La final, forul de la Nyon a oferit o explicație oficială prin intermediul contului de Twitter.
"În minutul 38 al primei manșe dintre Ajax și Real Madrid, un gol al lui Nicolas Tagliafico a fost anulat după ce s-a apelat la sistemul VAR. Arbitrul a sesizat că Dusan Tadic, coechipierul lui Tagliafico, se afla în poziție de offside și l-a incomodat pe portar, nepermitându-i acestuia să joace faza sau să blocheze mingea. Reușita a fost anulată în mod corect și s-a acordat lovitura liberă pentru Real", au scris cei de la UEFA pe Twitter.
Etichete: real madrid , fc barcelona , el clasico , undiano mallenco , hernandez hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții