Rupe Real Madrid "blestemul"? Ce serie are Barcelona pe Bernabeu. "Albii" trăiesc din amintiri
29.02.2020, 10:06Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid - Barcelona este duminică, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, Digi 4K și în aplicația Digi Online.
Real Madrid - Barcelona | Ultima victorie a "albilor" acasă, în 2014
Real Madrid vrea să rupă "blestemul": FC Barcelona nu a mai pierdut un meci pe terenul "eternei rivale", în ultimii 5 ani, în campionatul Spaniei.
Ultimul eşec al catalanilor pe stadionul Santiago Bernabeu datează din 25 octombrie 2014 (foto și VIDEO AICI), când Real s-a impus cu 3-1, prin golurile marcate de Cristiano Ronaldo (35 din penalty), Pepe (49) şi Karim Benzema (61), după ce Barca reuşise deschiderea scorului prin Neymar (4).
Real Madrid era antrenată la momentul respectiv de italianul Carlo Ancelotti, în timp ce Barcelona îl avea la timonă pe actualul selecţioner al Spaniei, Luis Enrique.
Mulţi dintre protagoniştii acelui meci se află şi astăzi în lotul madrilenilor: Dani Carvajal, Sergio Ramos, Marcelo, Isco Alarcon, Luka Modric, Toni Kroos, Karim Benzema şi James Rodriguez au fost titulari atunci, în timp ce Raphael Varane şi Nacho Fernandez s-au aflat pe banca de rezerve.
Barcelona mai are, la rândul ei, câţiva dintre fotbaliştii care au evoluat în duelul din 2014: Gerard Pique, Sergio Busquets, Leo Messi, Luis Suarez (accidentat), Ivan Rakitic, Sergi Roberto şi Jordi Alba.
Real Madrid - Barcelona | Catalanii, 4 victorii la rând în campionat pe Bernabeu
De la meciul din octombrie 2014, Barca a obţinut patru victorii consecutive pe Santiago Bernabeu: 4-0 pe 21 noiembrie 2015 (dublă Luis Suarez şi fără Messi titular), 3-2 pe 23 martie 2017 (gol Messi în prelungiri), 3-0 pe 23 decembrie 2017 (Luis Suarez şi Messi au adus victoria în repriza secundă, în care a fost eliminat Carvajal) şi 1-0 pe 6 februarie 2019 (gol Ivan Rakitic).
În această perioadă, singurele victorii ale madrilenilor în El Clasico s-au produs în Supercupei Spaniei din 2017, când elevii lui Zidane au câştigat ambele manşe (3-1 pe Camp Nou şi 2-0 în returul de la Madrid).
Real Madrid - Barcelona | Cele două rivale, aproape de egalitate perfectă
Meciul de duminică va fi al 180-lea în liga spaniolă între cele două rivale, care se află la egalitate în privinţa numărului de victorii (72), în timp ce 35 de partide s-au încheiat la egalitate.
În total, Barca şi Real s-au înfruntat de 243 de ori în meciuri oficiale, catalanii având o victorie în plus faţă de Real (96-95), în 52 de meciuri fiind consemnată remiza.
Argentinianul Lionel Messi este golgheterul absolut din El Casico, cu 26 de reuşite, în timp ce Real Madrid se mândreşte cu cea mai categorică victorie în faţa Barcelonei (11-1 în Cupa Spaniei, pe 19 iunie 1943).
După 25 de etape, FC Barcelona este liderul clasamentului campionatului de fotbal al Spaniei, cu un avans de două puncte faţă de Real Madrid, ocupanta locului secund.
Meciul dintre Real şi FC Barcelona va avea loc duminică 1 martie, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1 și pe Digi4k. Partida poate fi urmărită și în aplicația Digi Online. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro.
Etichete: real madrid , fc barcelona , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții