Ronaldo şi Perez au dat "nas în nas" la Gala Marca. Cum a reacţionat preşedintele Realului şi ce i s-a strigat din sală
29.07.2019, 20:24SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo şi Florentino Perez s-au întâlnit marţi seară la Gala Marca. Preşedintele Realului l-a îmbrăţişat pe fostul jucător, iar din sală s-au auzit mai multe voci: "Adu-l înapoi la Real!".
Teatrul Reina Victoria din Madrid a fost scena Galei Marca din 2019. Ronaldo a primit un premiu special pentru întreaga carieră, acesta fiind înmânat de directorul ziarului, Juan Ignacio Gallardo.
Până să primească trofeul, portughezul s-a întâlnit pe scenă cu fostul său preşedinte de la Real, Florentino Perez. Acesta din urmă l-a tratat pe CR7 ca pe un vechi prieten: l-a îmbrăţişat, l-a sărutat pe obraz şi i-a spus câteva cuvinte la ureche. În tot acest timp, din sală mai multe voci au stricat: "Adu-l înapoi la Real!", semn că lusitanul e extrem de regretat şi la un sezon distanţă după ce a părăsit Madridul.
Cristiano Ronaldo, aplaudat la scenă deschisă
Actualul jucător al lui Juve a vorbit la superlativ despre Madrid şi a avut un discurs aplaudat de toată lumea. CR7 a fost însoţit la gală de prietena sa, Georgina Rodriguez.
"Trofeul va ocupa un loc de preţ în muzeul meu. Madrid este special, am călătorit mult, dar puţine oraşe se pot compara cu acesta. Ştiu că acest trofeu mi-a fost acordat şi pentru ceea ce am realizat aici, în Madrid. Mă simt foarte onorat şi vreau să vă mulţumesc tuturor. Sper să mă întorc la Madrid cât mai curând", a spus CR7, potrivit Marca.
Etichete: cristiano ronaldo , ronaldo marca , ronaldo perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții