Rivaldo a ieșit la atac: "Nu e posibil ca jucătorii Barcelonei să doarmă pe teren"
10.01.2020, 19:22SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona a înregistrat un singur succes în ultimele cinci meciuri oficiale, iar legendarul Rivaldo i-a pus la zid pe catalani. Într-un interviu acordat publicației AS, Rivaldo spune că jucătorii sunt prea neglijenți pe teren.
Înfrângerea Barcelonei din semifinalele Supercupei, scor 3-2 cu Atletico Madrid, l-a dezamăgit pe Rivaldo: "Nu e posibil ca jucătorii Barcelonei să doarmă pe teren în partidele importante. E frustrant. Ați văzut cum Simeone, un atrenor foarte activ pe marginea terenului, țipă și își motivează jucătorii pentru ca aceștia să-și depășească limitele. Barcelona duce lipsă de așa ceva. Un club precum Barcelona nu poate să piardă meciurile importante într-o manieră atât de neglijentă.
Un antrenor trebuie să reacționeze în timp real dacă observă că ceva nu merge bine. E treaba lui să-și avertizeze jucătorii. Dacă tu, ca antrenor, ești pasiv, adversarul poate dicta ritmul partidei după cum dorește", a spus Rivaldo, conform sursei citate.
Finala Supercupei Spaniei, Real - Atletico Madrid, se va juca duminică, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
- FC Barcelona și Real Madrid împart șefia clasamentului în La Liga, ambele având 40 de puncte după 19 etape. Atletico Madrid se află pe locul 3, cu 35 de puncte, la egalitate cu FC Sevilla.
Surpriză pentru banca Barcelonei. Xavi este alesul pentru a-l înlocui pe Valverde
Clubul Barcelona se gândeşte la Xavi, fostul său mare fotbalist, pentru a-l înlocui pe Ernesto Valverde pe banca tehnică a echipei, în viitorul apropiat sau la finalul sezonului, a anunţat postul de radio catalan RAC1, citat de L'Equipe.
Doi şefi ai Barcei, directorul sportiv Eric Abidal şi directorul general Oscar Grau, au mers la Doha să discute cu Xavi Hernandez despre postul de antrenor al clubului blaugrana. Xavi, jucător de legendă al Barcei, antrenează acum echipa qatariană Al-Sadd.
După 16 sezoane în care a evoluat pentru Barcelona, adunând 769 de meciuri și 85 de goluri, Xavi a ales să plece, în 2015, la Al Sadd, unde a marcat 25 de goluri în 112 partide. Pentru Spania, alături de care a câștigat 3 trofee importante, a adunat 133 de selecții (13 goluri).
VIDEO Meci nebun între Atletico și Barcelona, în Supercupă
Etichete: atletico madrid , la liga , fc barcelona , valverde , rivaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții