Real Madrid vrea să "fure" una din "perlele" lui Manchester City
09.09.2018, 11:18Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid vrea să "fure" unul dintre cei mai promiţători tineri jucători ai campioanei Angliei, Manchester City, Brahim Diaz.
Presa engleză susţine că "galacticii" vor să profite de faptul că fotbalistul în vârstă de 19 ani mai are contract doar un an cu "cetăţenii" şi să-l readucă pe Diaz în Spania.
Brahim Diaz a jucat până la 14 ani la Malaga, de unde a fost adus de Manchester City.
Diaz a evoluat sezonul trecut în zece partide, în toate competiţiile şi este considerat, alături de Phil Foden, printre cei mai promiţători fotbalişti ai lui City.
Manchester City a vrut să-l împrumute echipei pe care o deţine în Primera Division, Girona, însă atacantul iberic a refuzat mutarea: i-a transmis lui Pep Guardiola că vrea să lupte pentru un loc în prima echipă a trupei de pe Ettihad Stadium.
City a pierdut un puşti de viitor şi anul trecut, când Jadon Sancho a preferat să meargă la Borussia Dortmund, nemulţumit de şansele limitate primite la Manchester City.
Etichete: manchester city , real madrid , pep guardiola , brahim diaz , transfer brahim diaz real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții