Real Madrid, un butoi cu pulbere! Marca: Odegaard vrea să plece din cauza lui Zidane
articol scris de Digi Sport19.01.2021, 20:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Martin Odegaard (22 de ani) le-a transmis celor de la Real Madrid că nu vrea să mai rămână la echipă, fiind nemulțumit de faptul că antrenorul Zinedine Zidane l-a ținut mai mult pe bancă.
Lăsat în afara lotului pentru meciul din Cupa Regelui, Odegaard a pus piciorul în prag și le-a transmis conducătorilor de la Real Madrid că vrea să fie lăsat să plece, anunță Marca.
Real Madrid, un butoi cu pulbere! Marca: Odegaard vrea să plece din cauza lui Zidane
Odegaard a evoluat în numai 9 jocuri pentru Real Madrid în acest sezon, iar în aceste jocuri a strâns 367 de minute. În sezonul precedent, Odegaard a strâns 36 de partide în tricoul bascilor de la Real Sociedad, pentru care a marcat șapte goluri și a livrat nouă pase decisive.
Odegaard trebuia să rămână și în acest sezon la Sociedad, dar Zidane l-a chemat înapoi mai repede. Cu toate acestea, Odegaard nu a reușit nici acum să devină un om de bază la Real Madrid, însă norvegianul reclamă faptul că nu a primit suficiente șanse.
Zidane: "Este ușor să dai vina pe antrenor, este foarte greu să joci la Real Madrid"
Zinedine Zidane a fost întrebat în ultima conferiță de presă despre jucătorii care impresionează la alte echipe și care n-au rămas la Real Madrid, cum ar fi Luka Jovic: "Este uşor să dai vina pe antrenor, dar Real Madrid este un loc unde e foarte greu să joci. Unii jucători hotărăsc să rămână aici chiar dacă ştiu că este foarte greu, în timp ce alţii, ca Luka (n.r Jovic), trebuie să plece ca să arate ce pot", a spus Zidane.
- Conform Transfermarkt, Martin Odegaard are o cotă de piață de 40 de milioane de euro.
- Odegaard mai are contract cu Real Madrid până în 2023.
Etichete: real madrid , marca , zinedine zidane , antrenor real madrid , jucatori real madrid , martin odegaard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții