Real Madrid și Barcelona luptă pentru un mijlocaș care a înscris în poarta lui Poli Iași în această iarnă
29.01.2019, 14:24SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Marile rivale FC Barcelona şi Real Madrid se luptă pentru a obţine semnătura internaţionalului spaniol de tineret Dani Olmo, care evoluează în prezent la campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb.
Dani Olmo, în vârstă de 20 ani, jucător polivalent format la celebra academie a clubului Barcelona, la Masia, este legat prin contract de Dinamo Zagreb până în iunie 2021.
Conform cotidianului catalan Sport, FC Barcelona a făcut o ofertă de 25 milioane euro pentru a-l repatria pe Olmo, însă Real Madrid a reacţionat imediat, oferind un milion în plus clubului croat, în schimbul jucătorului.
Dani Olmo a evoluat în meciul de pregătire câştigat de Dinamo Zagreb cu 2-0 în faţa formaţiei Politehnica Iaşi, săptămâna trecută în Antalya, spaniolul fiind autorul primului gol al campioanei Croaţiei.
AGERPRES
Etichete: real madrid , fc barcelona , dani olmo , dani olmo transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții