Real Madrid se duce "all in" pe transferul lui Kylian Mbappe! Trei nume grele din vestiar, scoase la vânzare de Perez
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 12:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kylian Mbappe (22 de ani) este, în acest moment, unul dintre cei mai privilegiați fotbaliști din lume.
Asta deoarece două dintre cele mai bogate cluburi de pe planetă, PSG și Real Madrid, duc o luptă de la distanță pentru a-i oferi un salariu cât mai mare campionului mondial, în scopul de a-l convinge să semneze un contract.
Real Madrid se duce "all in" pe transferul lui Kylian Mbappe! Trei nume grele din vestiar, scoase la vânzare de Perez
Directorul sportiv al parizienilor, Leonardo, chiar a recunoscut că i-a oferit un salariu care l-ar fi făcut de departe cel mai bine plătit jucător de la PSG, însă Mbappe a refuzat.
Dacă Real Madrid își dorește să îl convingă să ajungă gratis pe Santiago Bernabeu în vară, va trebui să vină și ea o ofertă consistentă, întrucât francezul vrea să se simtă numărul unu în vestiar.
Florentino Perez are și un plan în acest sens, potrivit site-ului transfermarketeweb. Liderul vicecampioanei Spaniei vrea să scape sezonul acesta de Gareth Bale, Marcelo și Isco. Cei trei nu se mai bucură de aceeași importanță la Real Madrid și niciunul nu își mai găsește locul în primul 11 ideal al lui Carlo Ancelotti.
Astfel, Real Madrid vrea să îi vândă până cel târziu în vară, deoarece salariile lor cumulate ajung la suma de 60 de milioane de euro. Apoi, acești bani ar urma să fie folosiți integral pentru a-l convinge pe Mbappe să semneze un contract de lungă durată.
Kylian Mbappe recunoaște că ratarea transferului la Real Madrid l-a afectat
Mbappe le-a cerut celor de la PSG să-l lase să plece vara trecută, însă șefii grupării nu au fost de acord cu asta și au refuzat din start orice asemenea idee.
Totuși, Real Madrid a insistat, ba chiar a trimis o ofertă oficială de 180 de milioane de euro, refuzată de Nasser Al-Khelaifi fără pic de ezitare.
Ratarea transferului la echipa pe care a susținut-o de mic copil l-a afectat pe Mbappe, lucru recunoscut chiar de el.
"Ce s-a întâmplat vara trecută m-a ajutat. Ratând penalty-ul decisiv la Euro, mutarea nereușită la Real Madrid, toate astea mi-au testat mentalitatea, caracterul și limitele. Am fost afectat, dar într-un final am ieșit mai puternic", a spus Mbappe pentru TF1.
Etichete: real madrid , gareth bale , marcelo , isco , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții