Real Madrid s-a mișcat în timp record și a găsit înlocuitorul pentru Cristiano Ronaldo! El va fi noul "galactic"
05.07.2018, 17:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lumea fotbalului a fost luată prin surprindere de anunțul potrivit căruia transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus Torino este la un pas să se realizeze. Șefii campioanei Europei din ultimii 3 ani s-au orientat rapid, iar presa italiană a anunțat care va fi jucătorul transferat de madrileni în locul starului portughez.
Ziua de joi a început cu anunțul lui Luciano Moggi, fostul director general al torinezilor, care a spus că lusitanul ar fi semnat cu Juventus și ar fi trecut deja vizita medicală. Tot atunci, italienii au aflat și detaliile financiare ale transferului: 100 de milioane de euro ar urma să primească Real Madrid, în timp ce salariul jucătorul ar avea un salariu de 30 de milioane de euro pe sezon.
Harry Kane (24 de ani) ar fi alegerea președintelui Realului, Florentino Perez. Atacantul naționalei Angliei este golgheterul la zi al Cupei Mondiale din Rusia, cu 6 goluri și are mari șanse să termine pe primul loc. Calificată în sferturile de finală, reprezentativa din Albion o va întâlni pe Suedia. Învingătoarea de acolo va juca în penultimul act împotriva echipei care va câștiga sfertul dintre Rusia și Croația.
"Dacă îl va pierde pe Cristiano Ronaldo, Real Madrid îl va achiziționa pe Harry Kane", a afirmat Maurizio Pistocchi, jurnalist de la Mediaset.
Dacă Harry Kane va fi golgheterul Cupei Mondiale și se va transfera la Real Madrid, s-ar respecta scenariul din urmă cu 4 ani, când James Rodriguez a marcat de 6 ori la turneul final din Brazilia și a fost cumpărat de "galactici" cu 75 de milioane de euro de la AS Monaco.
100 de milioane de euro este suma pe care Real Madrid ar urma să o primească de la Juventus pentru transferul lui Cristiano Ronaldo. Albii ar trebui să completeze cu încă 100 de milioane de euro pentru a întruni pretențiile financiare ale celor de la Tottenham Hotspur.
Kane a fost cel mai bun marcator din Europa în 2017, cu 56 de goluri marcate pentru club şi naţională. În această vară a semnat un nou contract cu Tottenham, valabil până în 2024 și în baza căruia primește un salariu de 200.000 de lire pe săptămână.
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo juventus , kane real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții