Real Madrid renunţă la un fundaş dreapta. Îl împrumută doi ani la Dortmund
05.07.2018, 12:08Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid e gata să renunţe la fundaşul dreapta Achraf Hakimi. Spaniolii de la Marca au anunţat că apărătorul în vârstă de 19 ani va fi cedat la Borussia Dortmund, însă nu definitiv.
"Galacticii" vor să aplice aceeaşi reţetă precum în cazul lui Dani Carvajal, pe care l-au cedat la Bayer Leverkusen şi readus apoi pe Bernabeu, unde a devenit piesă de bază.
Real îl va împrumuta pentru doi ani pe marocan la Borussia Dortmund, în condiţiile în care banda dreaptă a apărării pare betonată pentru sezonul viitor. Acolo vor juca Dani Carvajal, Nacho şi, cel mai probabil, Alvaro Odriozola, care pare foarte aproape de a fi transferat de la Real Sociedad.
Hakimi evoluează la naţionala Marocului, alături de care a fost prezent la Cupa Mondială, în flancul stâng. Jucătorul african a fost folosit de fostul "principal" al lui Real, Zinedine Zidane, de 17 ori în stagiunea precedentă şi speră să prindă mai multe meciuri în Bundesliga.
Fotbalistul lui Real Madrid a fost integralist în toate meciurile disputate de Maroc în Rusia. Marocanii au terminat însă pe ultimul loc al grupei B, de unde în optimi s-au calificat Portugalia şi Spania.
Borussia Dortmund, câştigătoarea Ligii Campionilor din 1997, l-a dorit pe Hakimi pentru a-i oferi timp de odihnă lui Lukasz Piszczek, care nu mai poate evolua în 40-50 de meciuri pe sezon.
Etichete: achraf hakimi , hakimi real madrid , hakimi borussia dortmund , transfer hakimi dortmund , hakimi maroc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții