Real Madrid renunţă la Benzema. Patru super-jucători din care îi va fi ales înlocuitorul
12.03.2018, 13:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a pregătit o listă de "cinci stele" din care va alege înlocuitorul lui Karim Benzema în vară. Jurnaliştii de la El Mundo Deportivo susţin că atacantul francez va părăsi sigur trupa de pe Bernabeu în vară, iar Florentino Perez are o listă consistentă din care vrea să aleagă noul "vârf" al "galacticilor".
Golgheterul lui Tottenham, Harry Kane, e principala ţintă a madrilenilor, însă şi cea mai costisitoare. Londonezii vor 225 de milioane de euro (200 de milioane de lire sterline) pentru transfer, sumă care ar depăşi-o pe cea plătită de PSG pentru Neymar Barcelonei (222 de milioane de euro), cea mai mare din istoria fotbalului.
Atacantul Interului, argentinianul Mauro Icardi, e dorit şi el de Florentino Perez, care îl are pe listă şi pe egipteanul din ofensiva lui Liverpool, Mohamed Salah.
Zinedine Zidane e un fan al lui Salah, iar preşedintele Federaţiei de Fotbal din Egipt, Hany Abo Rida, a dezvăluit recent că Real Madrid îl vrea pe african: "E o şansă importantă să joace la Real din sezonul viitor. Spaniolii vor face o ofertă importantă. Ar fi extraordinar pentru fotbalul egiptean să avem un jucător la un club atât de popular".
Şi golgheterul lui Bayern Munchen, Robert Lewandowski, este în continuare printre priorităţile lui Florentino Perez.
Etichete: real madrid , salah , harry kane , lewandowski , icardi , kane real madrid , benzema pleaca de la real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții