Real Madrid îi va propune prelungirea contractului unuia dintre cei mai vechi jucători din cadrul lotului
articol scris de Digi Sport30.01.2024, 22:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În ultimele sezoane, Real Madrid a decis să le propună prelungiri ale contractelor mai multor jucători importanți din cadrul lotului.
Mai mult, acestor noi angajamente, reprezentanții ”los blancos” le-au inserat clauze de reziliere în valoare de un miliard de euro.
Printre cei care au semnat astfel de înțelegeri cu Real Madrid până acum se numără Vinicius Junior (23 de ani), Rodrygo (23 de ani) sau Federico Valverde (25 de ani).
Însă, conform ultimelor informații din presa iberică, Real Madrid nu s-ar opri aici și ar dori să-i ofere un nou contract unuia dintre cei mai vechi jucători din cadrul lotului.
Real Madrid ar vrea să-i propună prelungirea contractului lui Toni Kroos
Potrivit jurnalistului Pacojo, oficialii lui Real Madrid îi vor propune lui Toni Kroos (34 de ani), în perioada imediat următoare, prelungirea contractului până în vara anului 2025. Actualul angajament al mijlocașului german expiră la sfârșitul actualului sezon.
Toni Kroos a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Real Madrid din ultimul deceniu. În cele 10 sezoane petrecute la formația de pe Santiago Bernabeu, germanul a jucat 446 de meciuri, a marcat 28 de goluri și a oferit 96 de pase decisive. De asemenea, fotbalistul a ”pus umărul” la câștigarea a 4 trofee UEFA Champions League de către Real Madrid.
- 29 de meciuri a jucat Kroos pentru Real Madrid în acest sezon
- un gol și 7 assist-uri a reușit mijlocașul în actuala stagiune
- 14 milioane de euro este cota de piață a germanului, potrivit Transfermarkt
Toni Kroos a ajuns la Real în vara anului 2014, după ce ”los blancos” le-au plătit celor de la Bayern 25 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , prelungire contract , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții