Real Madrid i-a găsit înlocuitor unui jucător legendar. ”Galacticii”, gata să plătească 100 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport05.04.2023, 17:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Real Madrid este în căutarea unui nou fundaș drepta, după ce prestațiile lui Dani Carjaval au început să fie din ce în ce mai slabe.
”Galacticii” au avut pe listă mai mulți fotbaliști importanți pe listă, iar Reece James a devenit principala țintă.
Real Madrid vrea să îl transfere pe Reece James
Potrivit celor de la Football Insider, Real Madrid este gata să ofere nu mai puțin de 102 milioane de euro în schimbul fotbalistului de la Chelsea.
Madrilenii caută un fundaș dreapta care să îl înlocuiască pe postul de titular pe Dani Carvajal, dar și să ofere echipei un plus de calitate în acea poziție.
Englezul este un jucător foarte apreciat de Florentino Pérez. Președintele spaniolilor îl urmărește pe fundaș de mai multe sezoane, însă acum este convins că acesta poate ajuta echipa.
Reece James abia a semnat un nou contract cu Chelsea până în vara anului 2028, însă nu ar refuza o ofertă venită din partea câștigătoarei Ligii Campionilor.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Reece James, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- 11 goluri și 20 de pase decisive a reușit fotbalistul englez în cele 143 de meciuri jucate pentru Chelsea.
Real Madrid, interesată și de Paulo Dybala
Campioana en-titre din La Liga vrea să facă mai multe transferuri sonore în vară, din moment ce în perioada de mercato a iernii nu a adus niciun jucător.
Unul dintre posturile vizate este cel de atacant central, iar madrilenii sunt interesați de serviciile lui Dybala, jucător dorit de Florentino Perez.
Președintelui celor de la Real Madrid îi surâde cel mai mult prețul lui Dybala, unul foarte mic comparativ cu valoarea sa de piață.
În momentul în care a semnat cu formația lui Jose Mourinho, campionului mondial i-a fost fixată o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro.
Presa italiană a reușit să afle că suma este valabilă doar pentru celelalte cluburi din Serie A, iar pentru orice altă echipă, prețul lui Dybala este de doar 12 milioane de euro. Un adevărat chilipir, având în vedere cota sa de piață actuală, de 30 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , dani carvajal , reece james
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții